Planul Urbanistic General (PUG) al Municipiului Sibiu, aflat în prezent în elaborare pentru actualizare, parcurge etapa consultărilor publice, aceasta desfășurându-se în perioada 4 martie – 17 aprilie. Documentația PUG-ului propus este publicată aici: https://www.sibiu.ro/primaria/pug
Cea de-a doua consultare publică va avea loc în data de 19 martie, de la ora 18.00 la Stadionul Municipal. La aceasta sunt invitați să participe reprezentanți din industrie, retail și imobiliare, cei interesați fiind rugați să completeze un formular de înscriere online pe care îl găsiți aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfMq_sDV2GABRxwnVgTD-veD-wbsWRhwD318nXO_Li0l0n5GQ/viewform
Reamintim că, pe tot parcursul perioadei de consultare, toți cei interesați își pot exprima opinia în format electronic, completând chestionarul de aici: https://survey.alchemer.eu/s3/90680870/Chestionar-evaluare-PUG-Sibiu
De asemenea, expoziția cu planșele aferente PUG-ului, organizată în sala expozițională a Primăriei Sibiu, poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 9.00 -17.00, iar sâmbăta și duminica între orele 09.00-13.00. Tot aici este deschis și un ghișeu de informare pentru cei interesați, unde specialiști din partea elaboratorului vor oferi informații și lămuriri. Programul acestui ghișeu este marțea între orele 12.00 și 14.00 și joia, între orele 17.00 și 19.00, pe tot parcursul perioadei de consultare publică.