Bugetul Șelimbărului s-a dublat în ultimii 5 ani. Primarul Marius Grecu: „Cele mai multe sume le încasăm de la investitori și dezvoltatori imobiliari” (video)

Bugetul comunei Șelimbăr s-a dublat în ultimii cinci ani, ajungând în 2024 la peste 60 de milioane de lei. Primarul Marius Grecu spune că cele mai multe sume sunt încasate de la investitori și dezvoltatori imobiliari. 

video
play-sharp-fill

Șelimbărul are, în acest an, un buget istoric, de peste 60 de milioane de lei. Este cel mai mare de până acum, de menționat fiindcă faptul că valoarea s-a dublat în ultimii cinci ani. „Aș dori să subliniem evoluția bugetului. În anul 2019 am avut un buget de 28 de milioane, în anul 2020, 36 de milioane, aproape 37. În anul 2021 am avut 43 de milioane, în anul 2022, 50 de milioane, în anul 2023, 58 de milioane și în acest an, 60 de milioane, peste 60 de milioane și 500 de mii. În cinci ani de zile bugetul s-a dublat și acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că am găsit înțelegerea necesară în Consiliul Local, a majorității din Consiliul Local, pentru că știm cu toții că există și opoziție, că suntem în democrație, dar datorită majorității din Consiliul Local am găsit înțelegere pentru a nu crește taxele și impozitele decât prin indexarea, pe care am fost obligați să o facem în funcție de inflație, în fiecare an. Ne putem mândri cu acest lucru, că taxele și impozitele locale au rămas la nivelul anului 2015 doar cu acea indexare la care am făcut referire”, a spus primarul comunei Șelimbăr, Marius Grecu, la „Ora Locală”. 

Cei mai mulți bani în comună vin de la persoane juridice, adică de la cei care investesc în Șelimbăr. Contribuția cetățenilor este de 8,4% din bugetul total. „Banii în bugetul comunei vin din două direcții: persoane fizice și persoane juridice. Veți fi surprins să aflați că datorită numărului relativ mare de persoane, peste 18 mii suntem în momentul de față, comuna încasează la bugetul local aproximativ 4,8 milioane de lei, ceea ce reprezintă banii noștri, ai cetățenilor, căci cu toții suntem plătitori de taxe și impozite. Deci, pe persoane fizice încasăm 4,8 milioane de lei, ceea ce înseamnă 8,4 la sută din bugetul total. Ca să vă faceți o idee, nu putem construi din această sumă o grădiniță. O grădiniță cu șase grupe, în momentul de față avem în lucru o nouă grădiniță, este undeva la 6 milioane jumătate, deci cam asta reprezintă partea noastră, a cetățenilor de taxe și impozite.

Gândiți-vă că pe lângă această grădiniță pe care deja o avem în derulare, avem o o serie de străzi care se află în reabilitare și atunci partea de sume necesare o încasăm de la agenții economici, persoane juridice, firme și dezvoltatori imobiliari. Până la urmă, știm cu toții că Șelimbărul s-a dezvoltat imobiliar foarte mult. Știu că există și anumiți contestatari ale acestor proiecte imobiliare, dar suntem aici să acționăm în spiritul legii și totodată să atragem cât mai mulți investitori, nu neapărat doar dezvoltatori imobiliari, pentru a completa bugetul pentru necesitățile pe care le avem în momentul de față și pentru anii viitori. Pentru că nu gândim niciodată un buget doar pentru un an de zile. Bugetul Șelimbărului, de când sunt eu primar, a fost un buget multianual, gândit pe pași de dezvoltare și pe viitor cu siguranță mergem în aceeași direcție”, a arătat primarul Marius Grecu.

Ultima oră