franța interzice folosirea denumirilor de “friptură”, “jambon” și “escalop” pentru produsele vegetale
FOTO shutterstock

Un nou decret publicat marţi de Guvernul francez precizează lista denumirilor care sunt rezervate produselor de origine animală, precum „steak”, „escalop”, „jambon”, „file” şi „antricot”, şi care devin astfel interzise pentru produsele pe bază de proteine vegetale, informează AFP, scrie Digi-Life.

franța interzice folosirea denumirilor de “friptură”, “jambon” și “escalop” pentru produsele vegetale

Textul de lege reprezintă una dintre mai vechile revendicări ale firmelor din sectorul creşterii animalelor, care consideră că termeni precum „jambon vegetal”, „cârnaţi vegani” şi „bacon vegetarian” pot crea confuzie în rândul consumatorilor.

Guvernul francez a publicat un prim decret în iunie 2022, însă acesta a fost suspendat prin procedură de urgenţă de Consiliul de Stat.

Noul text detaliază, mai ales, în două liste, termenii rezervaţi produselor de origine animală sau care nu conţin decât foarte puţine proteine vegetale, transmite Agerpres.

Printre „termenii a căror utilizare este interzisă pentru desemnarea produselor alimentare ce conţin proteine vegetale” se află: „file”, „muşchi file”, „pulpă”, „escalop”, „biftec”, „jambon”, „fleică” şi „antricot”.

Sunt interzise, de asemenea, pentru comercializarea sau promovarea unui produs ce conţine proteine vegetale termenii „care fac trimitere la nume de specii şi grupuri de specii animale, la morfologia sau la anatomia animală”.

Unii termeni vor putea fi utilizaţi pentru produse alimentare „de origine animală care pot conţine proteine vegetale” în mici cantităţi, cu condiţia să nu depăşească un anumit procent maximal de conţinut vegetal.

Este vorba despre produse în care ingredientele vegetale „nu se substituie produselor de origine animală, ci sunt adăugate ca un supliment”.

Printre acestea se află denumiri precum „cârnaţi”, „bacon”, „chorizo”, „cordon bleu”, „jambonneau”, „slănină”, „pastramă”, „pateu”, „terrine”, „rosette” şi „cârnaţi” (fierţi, prăjiţi, la grătar, de Lorena, de Toulouse, de Alsacia, de Lyon, etc.).

Conţinutul maximal de proteine vegetale variază pentru acestea din urmă de la 0,1% pentru oul întreg lichid la 6% pentru o ruladă de carne şi 5% pentru un cârnăcior. Un cârnat „merguez” va putea să conţină până la 2% de proteine vegetale.

Rămâne totodată autorizată folosirea termenilor din regnul animal pentru arome.

„Produsele legal fabricate sau comercializate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă” vor rămâne autorizate, a precizat Guvernul francez în acelaşi text, care va intra în vigoare la trei luni după publicarea sa în Monitorul Oficial al Franţei.

Decretul prevede amenzi maximale de 1.500 de euro pentru persoanele fizice şi de 7.500 de euro pentru companiile care nu respectă noile dispoziţii, precum şi o perioadă de tranziţie de un an pentru lichidarea stocurilor existente.

În cadrul Uniunii Europene, denumirea unor produse vegetale cu termeni rezervaţi în mod tradiţional cărnii de animale este autorizată, cu excepţia produselor pe bază de lapte animal. De exemplu, nu poate fi folosit cuvântul „iaurt” sau „brânză” pentru înlocuitori vegetali.

Reducerea cu 50% a consumului actual de carne în Franţa, pentru a scădea până la cel mult 450 de grame pe săptămână, ar contribui la atingerea obiectivelor climatice fixate de către această ţară, a precizat în luna februarie un studiu realizat de Societatea franceză de nutriţie şi reţeaua Action Climat.

Creşterea animalelor generează 12% din emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activităţile oamenilor, potrivit celor mai recente estimări publicate la sfârşitul anului 2023 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică