Marți seară, Legea 2 Mai a fost votată de Camera Deputaților, forul decizional din Parlament, și urmează să fie promulgată de Președintele Klaus Iohannis. Această lege va schimba semnificativ modul în care sunt pedepsiți traficanții de droguri în România, eliminând posibilitatea pedepselor cu suspendare.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat gravitatea problemei traficului de droguri, evidențiind o creștere semnificativă a numărului de dosare înregistrate anul trecut: „Doar anul trecut, au fost înregistrate cu peste 30% mai multe dosare care au ca obiect traficul de droguri.”
”Cred că cel mai sănătos demers legislativ pe care l-am făcut împreună cu colegii mei a fost Legea 2 Mai. A fost votată astăzi în for decizional, va merge la promulgare şi, practic, este o lege care arată angajamentul nostru în a preveni o altă tragedie cum a fost cea de la 2 Mai în care doi tineri şi-au pierdut viaţa. Ce spune această lege? Spune că traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare. Pedeapsa va fi mereu în cazul traficanţilor de droguri de mare risc, asta înseamnă cocaină, heroină, fentail, oxicodonă, în cazul acesta pedeapsa va fi executată mereu în sistem penitenciar”, a declarat Gorghiu, marţi, la Radio România Actualităţi, scrie News.ro.
Ministrul Justiţiie s-a referit şi la legea privind registrul traficanţilor, ea subliiind că a crescut foarte mult numărul dosarelor care privesc traficul de droguri.
”Da, am avut o victorie de etapă chiar săptămâna trecută pentru că a trecut o altă lege importantă prin Parlament, acel registru naţional al traficanţilor de droguri şi am încredere că vor fi votate alte iniţiative cât de curând. Anul trecut statistica spune că au fost înregistrate cu 30,85% mai multe dosare care au ca obiect traficul de droguri, adică 14.900 şi ceva. Dacă adăugăm acest număr nou de dosare la cele nesoluţionate din anii trecuţi, ajungem la un număr de 27.000. Adică un număr extraordinar de mare faţă de capacitatea statului român de a gestiona lucrurile foarte repede şi foarte eficient. Sigur că au fost soluţionate prin rechizitoriu şi acord de recunoaştere a vinovăţiei 9.000 de dosare şi au fost aproape 3.000 de inculpaţi trimişi în judecată”, a adăugat Alina Gorghiu.
Aceasta a firmat şi că s-au confiscat mai bine de o tonă de drogrui de risc şi de mare risc şi aproximativ 270.000 de comprimate de droguri de risc şi mare risc.