Filarmonica Sibiu reprogramează concertul de joi din cauza grevei sindicaliștilor. „Mitul lui Sisif. Angajații fac concerte și sindicatul le distruge”

Conflictul dintre conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu și Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) a escaladat la un nou nivel. În după-amiaza zilei de marți, 5 martie, membrii SAIFS au anunțat declanșarea unei noi greve de avertisment în timpul concertului programat pentru joi, 7 martie. Ca răspuns la această situație, conducerea Filarmonicii a decis să devanseze ora de începere a concertului.

Biroului de Presă al Filarmonicii de Stat Sibiu informează cu privire la modificările survenite în programul evenimentelor din data de 7 martie 2014, ca urmare a unei noi greve organizate de către Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS). Similar grevei petrecute în timpul concertului dedicat Zilei Naționale a Japoniei, și de această dată, protestul va avea loc în timpul concertului de joi, între orele 19:00 și 21:00. Concertul simfonic planificat pentru ziua 7 martie va începe la ora 17:30, cu două ore și jumătate mai devreme decât orarul inițial.

„Regretăm profund disconfortul spectatorilor și sperăm că, în al 13-lea ceas, SAIFS se va așeza alături de noi la masa dialogului. Menirea noastră este de a alina suflete, completând menirea medicilor, care repară suferințele trupești. Asta ne dorim să facem pe mai departe, indiferent de opreliști. Vă așteptăm joi, 7 martie 2024, la ora 17:30, într-un program cu Mozart și Strauss”, a transmis Biroul de Presă al Filarmonicii.

În comunicatul de presă se menționează faptul că membri SAIFS au refuzat, prin două adrese, invitația adresată de conducerea Filarmonicii la consultările de luni, 4 martie, care să aducă soluții pentru a nu mai afecta interesul publicului spectator și atmosfera de lucru în interiorul instituției.

Conducerea Filarmonicii demontează motivele protestului

Motivele pentru care sindicaliștii au inițiat greva de avertisment sunt următoarele:

  • nu s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă (CCM); SAIFS cere 6 ore de muncă pe zi, nu 8, așa cum menționează Codul Muncii, nu mai mult de 4 ore de lucru la sediu pe zi, un singur concert pe săptămână și maxim 50 pe an, 6 concerte educative anual, beneficii materiale care exced cadrul legal etc.
  • pensionarea la cerere a unui coleg s-a transformat într-un proces de “concediere abuzivă”
  • perpetuarea unor cutume de angajare anterioare actualei conduceri, care exced cadrul legal
  • desfacerea CIM în urma cercetărilor disciplinare după mai multe absențe nemotivate de la serviciu și concerte (decizia s-a transformat într-un proces)
  • desfacerea CIM în urma cercetărilor disciplinare după ce angajatul a perturbat și a întrerupt toate repetițiile și activitățile la care a participat (decizia s-a transformat într-un proces)
  • imixtiunea SAIFS în actul de conducere al Filarmonicii Sibiu.

Conducerea Filarmonicii argumentează că motivele grevei nu au o bază solidă, în condițiile în care „nu a fost încălcat niciodată dreptul la muncă, nu s-a depășit niciodată programul legal de 8 ore pe zi, iar salariile orchestrei (în medie de 12.600 lei pe lună) au fost plătite întotdeauna la timp și cu toate beneficiile legale, fără nicio sincopă”, se precizează în comunicat.

Totodată, conducerea subliniază faptul că în numeroaselor controale din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Curții de Conturi, instituția a dovedit că funcționează în deplină legalitate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică