Atmosfera de la Simularea la Bacalaureat în liceele din Sibiu. Subiecte mai ușoare la istorie și matematică decât la română. Elevă: „Iau clar peste 8”

Elevii din clasele a XII-a din toate instituțiile de învățământ din țară au susținut marți, 5 martie simularea la proba obligatorie a profilului. Elevii sibieni au considerat că atât subiectele la istorie cât și cele de la matematică au fost accesibile, mulți dintre ei fiind mulțumiți de ceea ce au reușit să scrie astăzi.

Pentru profilul uman, subiectul III la proba de istorie a presupus realizarea unui eseu de aproximativ două pagini care să cuprindă următoarele puncte:

  • „prezentarea unui aspect referitor la democrația existentă în România, în deceniul trei al 2. secolului al XX-lea;
  • menționarea a două caracteristici ale Constituției din 1938;
  • precizarea unei legi fundamentale adoptate în România între anii 1951-1970 și menționarea a două prevederi ale acesteia;
  • formularea unui punct de vedere referitor la regimul politic din România în perioada 1991-2000 şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.”

„Dacă înveți bine, subiectele sunt destul de ușoare”

Pentru elevii de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, subiectele la istorie au fost accesibile, astfel încât unii dintre ei se așteaptă la note peste 8.
„Destul de simple subiectele. Nu m-am pregătit neapărat foarte bine, dar lecția putea să fie destul de ușor de înțeles. Mă așteptam să pice Constituția la subiectul III. Sper la un nouă”, spune Paul, elev în Clasa a XII-a D.

Atmosfera de la Simularea la Bacalaureat în liceele din Sibiu. Subiecte mai ușoare la istorie și matematică decât la română. Elevă: „Iau clar peste 8”

Teodor, dorește să urmeze studiile universitare în domeniul economiei după absolvirea liceului. Pentru acesta, subiectele de la simularea la istorie nu au prezentat o dificultate foarte mare, deși a fost luat prin surprindere cu privire la eseul despre Constituție.

„A fost oarecum un hibrid din materia propusă de Minister, adică le-a combinat ceea ce a fost destul de bine din punctul meu de vedere. Poate pentru elevii care nu s-au pregătit atât de bine din amalgamul ăsta de materie, nu a fost foarte bine. Eseul cu Constituția a fost abordabil, deși puțin neașteptat sincer. Mă așteptam să pice Statul Modern fiind oarecum la mijloc din acest hibrid de mai multe informații care se cuprind atât în Constituții cât și în Democrație și Totalitarism și în Autonomii locale”, a spus elevul din clasa a XII-a D

Radu consideră că dacă înveți destul de bine, subiectele sunt ușoare, ceea ce își propune pentru următoarele luni pentru a promova examenul maturității cu brio.
„A fost ok, dacă învățai. A fost câte puțin din tot și nu mi s-a părut atât de greu. Pentru bac trebuie să citesc mai mult”, a spus Radu.

La matematică „integralele sunt teroare”

În ce privește subiectele la matematică, structura subiectelor nu diferă de cea din anii trecuți , astfel încât elevii primesc pe foaia de examen câte trei subiecte cu câte șase probleme sau exerciții, fiecare dintre acestea notate cu câte 5 puncte.

Atmosfera de la Simularea la Bacalaureat în liceele din Sibiu. Subiecte mai ușoare la istorie și matematică decât la română. Elevă: „Iau clar peste 8”


Cei mai mulți dintre elevi consideră că subiectul III este cel mai problematic, dar se poate greși foarte ușor chiar și la subiectul I, mai ales din neatenție.

„Eu personal am știut, de un 9 am scris sigur, acum sper să fie așa și la bac. Mai greu de atât sper să nu fie la bac. Subiectul III e cel mai greu dar într-adevăr la subiectul I se greșește foarte ușor și se scade mai mult din punctaj, spune Vlad elev la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal.

Simina consideră că examenul a avut o dificultate acceptabilă, și crede că va obține un punctaj mai mare decât la proba de la limba română.
„ A fost chiar ok. Astăzi de dimineață dacă mă mai uitam peste două formule luam mai mult, dar acum asta este. A fost acceptabil. La subiectul III am trei subpuncte clar corecte și două parțial corecte. Iau clar peste 8 și sigur mai mult decât la română”, a spus eleva.

Și elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu s-au descurcat bine și foarte bine la proba la matematică, aceștia fiind optimiști că până la susținerea examenului de Bacalaureat vor mai avea destul de mult timp pentru a îmbunătăți părțile din materie pe care nu le stăpânesc.
„Mie personal mi s-au părut destul de ușoare dar nu sunt foarte sigur dacă mi-au ieșit toate calculele. Rezolvările în general au fost 100% bune, am rezolvat tot și m terminat cu o oră înainte. Mai trebuie să îmbunătățesc până la bac formule de trigonometrie și de limite zic eu, și puțin integralele”, spune Paul.

Atmosfera de la Simularea la Bacalaureat în liceele din Sibiu. Subiecte mai ușoare la istorie și matematică decât la română. Elevă: „Iau clar peste 8”

Robert și Paula sunt mulțumiți de ceea ce au reușit astăzi. Simularea a fost un prilej bun de a recapitula ceea ce stăpânesc, și ce trebuie să aibă în vedere în următoarele luni pentru a se perfecționa.
„La subiectul trei a fost greuț dar acceptabil iau 8. pentru bac trebuie sa mai îmbunătățesc materia pentru subiectul III și ls subiectul I acolo unde sunt exercițiile de clasa a IX-a”, a explicat Robert.

„Sigur trebuie să mai repet pentru subiectul I exercițiile 5 și 6, integralele sunt teroare. Cred că nu o să iau mai puțin de 7. Momentan sunt mulțumită, dar mai sunt trei-patru luni și mai am timp să repet ce nu stăpânesc”, a adăugat Paula.

Atmosfera de la Simularea la Bacalaureat în liceele din Sibiu. Subiecte mai ușoare la istorie și matematică decât la română. Elevă: „Iau clar peste 8”

Mâine, 7 martie va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Ultima oră