Primele 9 sau 12 zile de la începutul lunii martie îi sunt dedicate, în tradiţia populară, Babei Dochia, fiind cunoscute ca Zilele babei. Ele corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară.
În anumite zone din țară, se spunea că Baba Dochia are douăsprezece cojoace. Șase rele, adică șase zile friguroase, și șase bune, adică șase zile frumoase. Astfel, începând cu 1 martie şi până pe data de 9, dacă ningea în aceste zile, se spunea că baba își scutură cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă.
Oamenii care păstrează aceste obiceiuri au posibilitatea să aleagă una dintre cele șapte sau douăsprezece zile ale Babelor.
BABA-DOCHIA este definită drept un personaj feminin prezent în legende, având un caracter răutăcios, răspunzătoare pentru zilele nestatornice şi vijelioase de la începutul lunii martie, de către Antonescu Romulus, în Dicţionar de Simboluri şi Credinţe Tradiţionale Româneşti .
Intre 1 şi 9 martie , lupta dintre Vechi şi Nou, sau dintre Lună şi Soare
Legenda Babelor este asociată cu cea a Babei Dochia, cea responsabilă de venirea iernii. Nelipsitele tensiuni şi conflicte care domină relaţia noră-soacră în folclorul românesc sunt revalorizate cu ingeniozitate pentru redarea opoziţiei timp vechi – timp nou.
Conform legendelor, la sfârşitul lunii februarie Baba Dochia îşi trimite nora la pădure să culeagă fragi. Tânăra nevastă primeşte ajutor de la un moş care o sfătuieşte să meargă într-o vâlcea apropiată să culeagă fragi copţi, şi, când ajunge acasă, să-i ceară Dochiei brânză de capră. Văzând fragii copţi, Dochia crede că a venit vara şi, ca urmare, poate să urce cu oile (caprele) la munte.
Îmbracă totuşi 9 cojoace, în unele variante 12, şi porneşte la drum. Dar, cum pleacă de acasă, începe o ploaie care nu încetează 9 zile şi 9 nopţi, îngreunându-i-se cojoacele în spate, Dochia le dezbracă unul câte unul, până rămâne în cămaşă (ie).
În alte legende, Dochia dezbracă cojoacele din cauza unei călduri toride. În a noua sau a douăsprezecea zi de urcuş, lăsându-se un ger puternic, baba şi caprele îngheaţă şi devin stane de piatră, după cum redă Ion Ghinoiu în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002) .
O altă abordare are în vedere contrariile dintre iarnă şi vară, dintre vechi şi nou, din luna martie.
Punerea ei în opoziţie cu nora sa, unde Baba Dochia reprezintă iarna, iar nora reprezintă anotimpul nou, vara. Confruntarea celor două forţe se desfăşoară pe parcursul celor 9 sau 12 zile, astfel că în zilele când este frig, ger şi viscol învinge iarna, iar în cele în care este cald şi soare, învinge vara. În final, după moartea Dochiei, vara este învingătoare.
Baba Dochia era, în concepţia arhaică, o reprezentare maternă, agrară şi lunară. Luna patrona noaptea, iarna şi frigul, spre deosebire de Soare, simbol patern, înţelegător, patron al zilei, al verii şi al vieţii. Zilele babei semnificau, astfel, lupta dintre forţele întunericului şi ale luminii, între noapte şi zi, consemnează Ion Ghinoiu.
Dacă se încălzește treptat se spune că “Baba Dochia își leapădă cojoacele”, iar dacă ninge și viscolește atunci “Baba Dochia își scutură cojoacele”. O altă superstiție spune că dacă de ziua babei Dochia va fi frumos, atunci toată primăvara va fi frumoasă, iar dacă nu, va fi o primăvară posomorâtă și urâtă.
Multe dintre tradițiile Dochiei sunt legate de noul an agrar, care începe la 1 Martie. Oamenii o sărbătoresc pe Dochia pentru a avea recoltă bogată și un an bun. Primul obicei legat de Dochia este legat de gospodarii, în care, începând cu a noua zi a babei, încep să facă ordine în curte, strâng tot gunoiul la un loc şi îi dau foc.
Ce calcul să faci sau cum să îţi alegi BABA
Există mai multe tradiţii în a-ţi alege Baba. Unele abordări se rezumă la un anumit mod de calcul.
Îți poți calcula Baba în funcție de ziua de naștere. Dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă, de exemplu daca este cineva născut pe 7 Februarie, Baba lui va fi pe 7 Martie ; dacă data nașterii este formată din două cifre, atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este nascut pe 29 Decembrie, ziua în care îi pică Baba se calculeaza astfel 2 + 9 = 11 = 1 + 1 = 2, deci Baba este pe 2 Martie.
Alte abordări se referă în a-ţi alege ziua Babei tale la întamplare, una dintre zilele de la 1 la 9, de la începutul lunii martie, pentru ca apoi starea vremii din ziua aleasă să îţi arate cum va fi anul tău- senin, furtunos, luminos.
Zilele Babelor şi numele lor, începând cu Dochia
Privită prin perspectivă creştină, legenda Babei Dochia face referire a o cuvioasă muceniţă Evdochia, născută la 1 martie, care a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian.
Conform unei legende culese din popor, chiar de Gheorghe Asachi, Dochia era fiica conducătorului dac Decebal, conducătorul dac. Atunci când romanii au invadat Dacia, Traian s-a îndrăgostit de Dochia a cărei frumusețe era renumită. Nedorind să-i devină soție, Dochia fuge pe muntele sacru al dacilor, Ceahlăul, încercând să scape de el. Traian a urmărit-o pe munte, iar aceasta s-a rugat pe zeul Zamolxe să o ajute, transformând-o atât pe ea, cât și oile ei în stană de piatră, scria Ghe. Asachi în 1838
Pe de altă parte, în lumea satului, încă din vechime, zilele Babelor erau interpretate astfel încât se previziona și starea vremii.
După cum arată Traian Gherman, în lucrările sale: «Dacă în 1 Mărțișor, când e ziua babei Dochii, e timp frumos, atunci toată primăvara și toată vara va fi frumoasă, iar de nu, primăvara și vara vor fi urâte și posomorâte (…) Dacă în zilele Babelor e ninsoare și frig, atunci și primăvara va fi friguroasă și furtunoasă, iar dacă vor fi mai domoale, mai line, atunci și primăvara va fi mai frumoasă».
În legendele poporului întâlnim, după numărul zilelor, trei, șase, șapte, opt, nouă sau douăsprezece babe de acestea, pe care poporul, în unele părți ale ţării, le și numeşte.
Zilele Babelor încep cu 1 martie, cu Dochia. Iată câteva numiri în ordinea în care vin și zilele: Dochia, Todora și Todosia; sau: Dochia, Lunica (Luni), Mărțica (Marți), Mărcurana (Miercuri), Joiana (Joi), Virita (Vineri), Sitița (Sâmbătă), Dominica (Duminica), Surprinse în „Comoara Satelor. Revistă lunară de Folklor” nr. 2-3 din 1926, de Traian Gherman.
ZILELE DOCHIEI sunt surprinse în multe legende, una dintre acestea o regăsim în cartea Legende Populare Romanesti, culese de Constantin Dragomir, Ed Litera 2002:
Cică trăia odată o babă, care avea oi şi capre multe. Cu ele se mângâia, cu ele se hrănea. Dar rea şi hapsână ca dânsa nu mai văzu pământul de când îi el. Iată că trecu luna lui Faur şi veni Mărţişor. Dochia nu-şi afla loc, îi ardeau călcâiele de dorinţă să plece cu oile la munte. A luat şi s-a pornit: „Bâr, oiţă, ţa, căpriţă!”
La o poală de munte îi ieşi în cale Vântul de primăvară şi-i spuse: — Devreme, Dochio, devreme! Are să te îngheţe Mărţişor!— Să-ţi tacă gura! Nu mă tem de Mărţişor, că-1 fac un ghemuşor.
Bine. Merge baba cu turma. Ajunge-n inima munţilor. Da Mărţişor din urmă. Şi când dă o ploiţă bunicică, i se îngrelează cojocul deasupra şi Dochia ce să facă? Hai să-1 arunce, că mai avea vreo unsprezece. Şi ploicica cea călduţă ţinu mult. Baba a aruncat toate cojoacele. Acum Mărţişor slobozi un îngheţ, de a înţepenit apa în iazuri şi mustul în copaci. Baba, udă până la piele, a îngheţat cu turmă cu tot. Şi de atunci primele douăsprezece zile ale lui martie se numesc în popor „zilele Dochiei”.
Baba Dochia şi Dragobetele
Una dintre cele mai populare legende, pe seama Babei Dochia, este cea consemnată de Ion Ghinoiu în cartea „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002):
A fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos – Dragobete, care era mândria ei. Însă într-o zi, Dragobete s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui Dragobete, însă fără acordul Dochiei.
Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”.
Fata, fără să ştie nimic, pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă.
Soacra sa, Dochia, auzind povestea fetei, a acuzat-o că acela ce i-a dat floarea nu era un simplu prieten – fata l-a numit Mărţişor pe acesta, nerecunoscându-l pe Iisus Hristos.
După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea?
Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră.