România este traversată de un val de praf saharian, fenomen ce a început noaptea trecută, 29 februarie și va continua până la sfârșitul zilei de astăzi. Regiunile afectate de cele mai mari concentrații de „ploi sângerii”, sunt vestul și sud-vestul țării.
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului explică faptul că acesta este un fenomen care se înregistrează în fiecarea an, îndemnând populația să nu se panicheze, scrie Digi24.
„Meteorologii susţin că, pe parcursul zilei de 1 martie, masa de aer încărcată cu particule de praf se va dispersa, iar concentraţia acestora se va diminua semnificativ. Astfel de episoade se înregistrează în fiecare an, iar populaţia nu are motive să intre în panică. În zonele în care se vor înregistra ploi, precipitaţiile vor angrena o parte din praf, de aceea urmele care vor putea fi observate pe maşini sau alte obiecte aflate în aer liber vor fi roşiatice”, a declarat vicepreşedintele ANPM, Eugen Ioan Cozma, potrivit Digi 24.
Conform aceluiași articol, stațiile vor monitoriza permanent calitatea aerului înconjurător pe întreg teritoriul României, iar orice depăşire semnificativă a limitelor maxim admise va fi anunţată populaţiei, dau asigurări autoritățile de mediu. Mai mult decât atât, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului precizează că datele privind concentraţiile orare provenite din monitorizarea poluanţilor precum pulberi în suspensie (fracţiile PM10 şi PM2.5), SO2, , NOx şi CO pot fi consultate de către public, permanent, pe platforma www.calitateaer.ro.
Întregul articol se poate accesa la adresa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-val-de-praf-saharian-traverseaza-romania-ce-sunt-ploile-sangerii-care-vor-cadea-in-vestul-si-sud-vestul-tarii-2705717