Prorectorul ULBS, profesorul Andrei Terian, premiat la Gala Cercetării Românești

Sibiul se numără printre câștigătorii Galei Cercetării Românești din 2024, un eveniment care recompensează excelența cercetătorilor de elită în 11 domenii științifice. În cadrul categoriei „Științe umaniste”, prorectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Andrei Terian, a obținut premiul „Dimitrie Cantemir”, conform unui comunicat de presă.

„Îmi place să văd în acest premiu nu doar o realizare personală, ci și o
confirmare a eforturilor pe care le-am depus în ultimii 10 ani alături de colegii
mei de la Facultatea de Litere și Arte a ULBS. Împreună cu ei, am încercat să
introducem în cercetarea literară românească unele dintre cele mai noi concepte
și metode de analiză a fenomenului literar, precum world literature și digital
humanities, dar și să depășim prejudecata că literatura română nu poate oferi
subiecte academice de interes internațional. Sigur, mai sunt multe de făcut în
ambele direcții, dar cred că acest premiu îmi arată că suntem pe drumul cel bun”, a declarat acesta.

În premieră pentru Gala Cercetării Românești, proiectele cercetătorilor vor primi recompense financiare. Valoarea totală a premiilor în cadrul competiției se ridică la 3,3 milioane de lei.

Foto credit: ULBS

Ultima oră