Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a sărbătorit, miercuri, Ziua Protecției Civile în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș, unde a fost organizată o ceremonie militară.
Ziua Protecției Civile este o zi care evidențiază înființarea unei structuri dedicată salvării vieții comunităților și protejării bunurilor acestora în fața diverselor situații de urgență. Pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunile încredințate și sarcinile de zi cu zi au fost avansați în grad, înainte de expirarea stagiului minim în grad patru ofițeri ai ISU Sibiu.
De asemenea, au fost recompensați pentru angajamentul și devotamentul cu care oferă siguranță și sprijin semenilor un ofițer și șapte subofițeri.
Salvatorul anului este din Mediaș
În cadrul ceremoniei a fost desemnat și Salvatorul Anului, și anume plutonier adjutant Păucean Ioan din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș. „Colegul nostru a intervenit la începutul lunii februarie când se întorcea de la o misiune din București, la un grav accident de circulație produs în județul Brașov între localitățile Burnești și Fișer. Colegul nostru a sunat la 112, a deconectat bornele autoturismelor, a evaluat victimele și a efectuat manevre de descarcerare întrucât existau persoane încarcerate. O persoană a fost salvată datorită intervenției prompte a colegului nostru, aceasta fiind în stop cardio-respirator”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
Plt. adj. Păucean Ioan face parte din echipa ISU Sibiu din anul 2007, activând în cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș. „Pe această cale îl felicităm pentru devotamentul și profesionalismul său și îi dorim mult succes în carieră”, au transmis colegii lui din cadrul ISU Sibiu.