Proprietarii de câini ce aparțin unor rase considerate periculoase sunt obligați să încheie o asigurare de răspundere civilă, pe lângă înregistrarea patrupedelor la poliție. Cei care dețin câini din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii acestora se aleg cu amenzi între 500 și 1.500 de lei, dacă nu respectă ambele cerinţe. Asociaţia Chinologică a Judeţului Sibiu recomandă evaluarea tuturor câinilor de talie mare, inclusiv câinii utilitari pentru obţinerea adeverinţei care să ateste că nu sunt agresivi. Tarifele sunt diferite, în funcţie de calitatea de membru sau ne-membru al Asociaţiei.
Câine rasa Bandog-categoria I risc
Potrivit legislaţiei specifice şi regulamentelor Asociaţiei Chinologice Române (A.Ch.R.), afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională (F.C.I.), câinii considerați potențial PERICULOŞI sunt cei care aparțin următoarelor rase, care sunt grupate în două categorii:
Categoria I- câinii de luptă şi de atac, care sunt acei câini ce sunt asimilaţi prin caracterele lor morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor.
Categoria a II-a: câinii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii acestora.
Câine rasa Staffordshire Bull Terrier-categoria a II-a de risc
“Obligaţia legală privind încheierea asigurării de răspundere civilă, de către proprietarii şi deţinătorii temporari ai câinilor periculoşi, se aplică doar celor din categoria I- Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Chinologice a Judeţului Sibiu, Lucian BĂGIA. Acesta a precizat că sancţiunea pentru neîncheierea unei asigurări de răspundere civilă de către proprietarii şi deţinătorii câinilor periculoşi din categoria I este amenda cuprinsă între 500 lei, până la 1.500 lei, ce poate fi aplicată de către politiştii desemnaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Limitele de răspundere (sumele asigurate) pentru care se poate încheia această poliță de asigurare pentru câini variază între 2.000 euro şi 100.000 euro. Prima anuală (rata) de răspundere civilă variază astfel în funcție de acoperire, respectiv limita de răspundere. De pildă, suma pe care o are de plătit un proprietar de Pitbull, la încheierea unei poliţte cu un broker de asigurări, variază între 46 de euro pe an și până la 230 euro anual, în funcţie de mai mulţi parametri, cum ar fi rasa, vârsta câinelui, antecedente agresive, suma asigurată.
O altă grupă de câini, diferită de cele enunţate mai sus, numită grupa câinilor potențial AGRESIVI, defineşte câinii, grupaţi în alte două categorii, după cum urmează: câinii care, fără să fie provocaţi, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice, în locuri publice sau private; respectiv câinii care participă la lupte între câini sau care au fost antrenaţi în acest scop, conform art. 2 alin. 1 lit. B din O.U.G. nr. 55/2002, republicată.
La aceştia se mai adaugă şi câinii UTILITARI, pentru care proprietarii au nevoie de adeverinţe, pentru care trebuie îndeplinite anumite condiţii, menţionate mai jos, în articol.
Peste 140 de câini cu potenţial agresiv, înregistraţi la Sibiu
La solicitarea Ora de Sibiu, din evidenţele Asociaţiei Chinologice a Judeţului Sibiu, reiese că “Numărul câinilor periculoşi, agresivi şi utilitari, înregistraţi până la această dată în Registrul de Evidenţă a Câinilor Periculoşi, Agresivi şi Utilitari, de către proprietarii şi deţinătorii temporari, este de 141”.
In ceea ce priveşte situaţia privind încheierea asigurărilor pentru câinii din categoria I- Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor, din judeţul Sibiu , Lucian BĂGIA precizează că ” nici Asociaţia Chinologică Română şi nici asociaţiile/cluburile afiliate NU au competenţe legale sau regulamentare privind înregistrarea, verificarea şi controlul îndeplinirii acestei obligaţii de către proprietarii şi deţinătorii temporari acestor câini”.
Constatarea contravențiilor şi aplicarea sancțiunilor se fac de către inspectorii poliției sanitare veterinare și de către personalul anume desemnat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, conform aceleiaşi Ordonanţe .
Alte obligaţii: avertismente afişate pe poartă, sterilizare şi microcipuri
Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor agresivi au obligația sa înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională și să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm, se arată în lege.
Proprietarii de câini periculoși au obligația să depună, la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut animalul, o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologica Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute de lege.
De asemenea, trebuie să depună și o declarație pe propria răspundere care trebuie să cuprindă numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip, efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, efectuarea sterilizării câinilor periculoși din categoria I dar și existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii periculoși din categoria I. În cazul schimbării adresei imobilului, proprietarii de câini periculoși au obligația să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliției în a cărei rază se află noua adresă, documentele menționate mai sus.
Pierderea sau decesul unui câine periculos de categoria I, precum și înstrăinarea câinelui periculos de categoria II vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliției în a cărei rază se află imobilul de deținere al câinelui.
În cazul unor evenimente, privitoare la câinii agresivi, organele de poliție, la sesizarea unei persoane sau a reprezentantului legal al acesteia ori din oficiu, avertizează proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui să ia toate măsurile pentru prevenirea comportamentului canin agresiv.
Mai multe detalii privind prevederile legale, obligaţiile proprietarilor şi deţinătorilor temporari ai câinilor periculoşi, agresivi sau utilitari, precum şi cum se aplică aceste proceduri puteţi consulta în cuprinsul circularei postate de Asociaţia Chinologică Română pe site-ul său, precum şi în cuprinsul ordonanţei.
Animal Life Sibiu: „Nu exista rase de caini agresive prin definiție. Câinele este de cele mai multe ori oglinda stăpânului,”
Chiar dacă legea clasifică drept periculoşi sau agresivi câinii din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog, Mastiff, Mastino Napolitano etc., Asociaţia Animal Life Sibiu este de părere că „denumirea cu care se face referire la aceşti câini nu trebuie să îi definească”.
„Câinele este de cele mai multe ori oglinda stăpânului, iar educaţia este definitorie. Faptul că un câine are caracteristici fizice asimilate raselor Amstaff sau Rottweiler, spre exemplu, nu face automat ca acest câine să fie agresiv. Există rase considerate “cu regim special”, îndeosebi datorită forţei muşcăturii, a determinării, sau a taliei, iar acestea au o încadrare specială în anumite ţări, de la obligativitatea înregistrării la poliţie şi până la interzicerea totală. Dar asta nu înseamnă că toate exemplarele acestei rase sunt la fel. Există, pe de altă parte, rase care ar trebui să fie deţinute de persoane cu experienţă şi în condiţii potrivite, iar cel mai bun exemplu este chiar ciobănescul nostru mioritic ” spune reprezentanta Animal Life Sibiu, d-na Andreea Roseti.
Asociaţia sublinează, de asemenea, că, de-a lungul celor 18 ani de experienţă, „de dragul miilor de câini buni şi blânzi din aceste rase şi care nu au făcut niciodată vreun rău, putem să spunem că NU considerăm că exemplare din rasele cu regim special sunt mai agresive cu oamenii decât altele „.
Animal Life Sibiu face apel la iubitorii de animale să nu generalizeze şi să nu folosească sintagma “câini agresivi”, decât dacă există dovezi că un câine a atacat fără să fie provocat.
Câinii utilitari au nevoie de adeverinţă de la Asociaţia Chinologică a Judeţului Sibiu. Tarifele variază
Câine din categoria „utilitari”
Posesorii de câini de talie mare au și varianta de a certifica dacă animalul de companie este potenșial agresiv sau nu. Asociația Chinologică de pe raza județului face astfel de evaluări, dar evident, contra cost.
“Pe de altă parte, pentru informarea corespunzătoare a opiniei publice, pentru evitarea tragediilor legate de atacurile sau muşcăturile câinilor în spaţii publice sau private, precum şi pentru evitarea şicanelor din partea persoanelor rău-intenţionate, recomandăm TUTUROR persoanelor care deţin câini cu o greutate de cel puţin 20 kg şi/sau o înălţime la umăr de cel putin 40 cm să ia legatura cu preşedintele Asociaţiei Chinologice a Judeţului Sibiu (domnul Adrian Gheorghe Ludosan, telefon 0747.405.886 sau 0746.317.846) pentru a solicita prestarea serviciilor de evaluare a AGRESIVITĂŢII şi UTILITĂŢII câinelui”, ne-a comunicat Asociaţia Chinologică a Judeţului Sibiu, prin purtătorul său de cuvânt.
Astfel, proprietarii şi deţinătorii temporari ai acestor tipuri de câini vor intra în posesia adeverinţei de câine NEAGRESIV, document oficial care atestă caracterul neagresiv al câinelui, care este de folos in relaţia cu autorităţile, vecinii, oamenii de pe stradă etc.
- Dacă este agresiv, vor fi informaţi care sunt obligaţiile legale care le revin
- Dacă este utilitar, vor obţine adeverinţa de câine UTILITAR, document oficial ce permite proprietarilor să NU sterilizeze câinele, în cazul in care acesta nu este de rasă pură.
Serviciile de evaluare a AGRESIVITĂŢII şi UTILITĂŢII câinelui, respectiv obţinerea adeverinţei se realizează contra cost, iar plata tarifului de către proprietar se va efectua ÎN AVANS, pentru a asigura încasarea contravalorii serviciului ce urmează a fi prestat, indiferent de rezultatul acestuia, se arată în circulara Asociaţiei Chinologice.
Pentru membrii A.Ch.Sibiu, tariful serviciilor de identificare, evaluare, încadrare şi eliberare adeverinţă este în valoare de 90 lei, iar pentru ne-membri, tariful serviciilor de identificare, evaluare, încadrare şi eliberare adeverinţă este în valoare de 280 lei, precizează asociaţia pe site-ul său.
La nivelul judeţului Sibiu sunt înregistraţi peste 30000 de câini, de diverse rase, din care peste 9000 în municipiu.