Zeci de taximetriști sibieni protestează luni dimineață, începând cu ora 9.00, în Piața Constituției din București. Protestul se anunță unul de amploare, fiind prezenți aproximativ 1000 de taximetriști veniți din toată țara.
Peste 60 de taximetriști din Sibiu protestează în această dimineață la București. Șoferii de taxi cer Guvernului să ia măsuri în vederea competiției „neloiale” reprezentată de mijloacele de transport alternativ. „Protestul este mult mai de amploare decât cel de la începutul lunii februarie și va ține și trei zile, dacă este cazul, pentru că avem autorizație până miercuri. Suntem în momentul de față aproximativ 50-60 de mașini din Sibiu și urmează să mai vină și altele. Piața Constituției este plină în momentul de față”, spune un taximetrist sibian care participă la protestul din Capitală.
Printre cele mai importante revendicări se află și cerința ca Bolt și Uber să fie obligate să declare veniturile obținute și să plătească taxele corespunzătoare. Taximetriștii mai vor ca Bolt și Uber să își fiscalizeze cursele, în conformitate cu regulile și standardele impuse de autoritățile fiscale în domeniul transportului de persoane.
Alte revendicări ale taximetriştilor mai vizează eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani sau interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la r lame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului, dar și eliminarea “tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare.