Hoț prins în flagrant în timp ce dădea o lovitură într-o casă din Sibiu

Un bărbat de 27 de ani, din Dumbrăveni a fost prins în timp ce fura dintr-o locuință bani și bunuri.

”La data de 24 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Dumbrăveni, cercetat penal pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat.

Hoț prins în flagrant în timp ce dădea o lovitură într-o casă din Sibiu

În fapt, la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 23.40, în urma unei sesizări primite prin apel 112, polițiștii sibieni au intervenit de urgență și l-au prins în flagrant pe bărbat în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, unde ar fi pătruns prin efracție pentru a sustrage bani și bunuri.

În baza probatoriului administrat, față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 25 februarie a.c., procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.” au transmis politiștii sibieni.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică