Sindicatul Național „Loteria Română” anunță că respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaților companiei și va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală, pentru a le apăra.
Sindicaliștii spun că au făcut toate demersurile necesare pentru a excepta Loteria Română de la prevederile Legii 296/2023, care diminuează drepturile salariaților negociate și stabilite prin contractul colectiv de muncă. Ca efect al acestei legi și al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă și voucherelor de vacanță, veniturile salariaților se diminuează cu peste 10%, scrie ziarul Adevarul.
Adăugând efectul inflației asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Sindicaliștii menționează că majoritatea salariaților CNLR sunt încadrați aproape de salariul minim național.
În condițiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi, Sindicatul a făcut o serie de demersuri, care au rămas însă fără rezultat.
Concret, de la apariția legii 296/2023 și până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unității, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanțelor și chiar către Premierul Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret.
Singura asigurare a venit din partea Ministrului Economiei Antreprenoriatului și Turismului, dl. Ștefan-Radu Oprea, care a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, „prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare.
Această situație este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNLR-SA/2024.
În aceste condiții, în lipsa unor măsuri imediate și concrete de modificare, Sindicatul Național Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noștri, mergând până la greva generală.