Tânără din Ucraina, educatoare la Sibiu. Daria are grijă de 30 de copii ucraineni
foto: arhivă

Daria este din Ucraina. A plecat din calea războiului în urmă cu doi ani, iar acum este educatoare pentru 30 de copii ucraineni în Sibiu. 

Daria este educatoare la una dintre putinele grădinițe ale Crucii Roșii din România, cea care funcționează la Sibiu din noiembrie 2022, scrie AGERPRES. 

Grădiniță pentru copii refugiați

Spre deosebire de celelalte educatoare din Ucraina, de la Crucea Roşie din Sibiu, Daria are grijă la serviciu şi de fetiţa ei, care se numără printre zecile de copii refugiaţi, care aici sunt în siguranţă. Copiii vin zilnic la grădiniţă la ora 08,00, se joacă, au un program educativ în limba lor şi au trei mese până la ora 17,00, când vin mamele lor să-i ia acasă. Acasă la Sibiu, pentru că acest oraş a devenit a doua casă pentru mii de familii de refugiaţi din Ucraina. „Această grădiniţă funcţionează din noiembrie 2022, noi am deschis-o în Sibiu pentru că era nevoie. Tot atunci se înfiinţa şcoala (pentru copiii refugiaţi din Ucraina – n.r.) la Sibiu şi mai era o grădiniţă la Samariteanul. Această grădiniţă este un proiect susţinut de Crucea Roşie, sediul central. Aici avem 30 de copii. Crucea Roşie română ne plăteşte în fiecare lună salariile, avem patru fete care se ocupă de copii, trei sunt din Ucraina, a patra este Caty, care asigură coordonarea (traducătoarea din Republica Moldova – n.r.). Am ales-o pe Daria pentru că avea un copil, ea îşi dorea să lucreze şi se vedea că vrea să facă asta. Fetele cu care am început ele îşi doreau să lucreze şi se vedea că au lipici la copii”, a declarat pentru AGERPRES directorul Crucii Roşii Sibiu, Raluca Morar.

Aceasta îşi aminteşte că a pornit la drum cu o grădiniţă pentru copii refugiaţi cu ajutorul unei alte sibience, Ileana Vrâncean, care avea experienţă privind educaţia preşcolară. Astfel, copii din Ucraina şi-au găsit un loc numai al lor, aici, la Sibiu.

Directorul filialei de la Sibiu a Crucii Roşii ne spune că, după aproape doi ani, Daria şi colegele ei şi-au găsit în România nu doar un loc de muncă, o casă, ci s-au integrat foarte bine în comunitatea locală. „Mie mi se pare că sunt mai sibience decât mulţi sibieni, pentru că realmente simt cumva acasă locul ăsta şi se bucură că sunt aici. Au şi comunitatea lor de ucraineni, dar sunt şi în contact cu sibieni şi le vezi bucuria de a fi aici, recunoştinţa pentru că au un loc în siguranţă, acelaşi loc de muncă de un an şi jumătate. Noi le apreciem foarte mult. Noi suntem binecuvântaţi că au venit către noi şi că au rămas şi că sunt parte din echipă. Ele duc greul, ele sunt toată ziua cu copiii şi nu e uşor deloc. Oricum, cu copiii este greu să lucrezi, darămite când ai în spate şi trauma războiului. Munca lor este mai grea faţă de cea a unui educator normal. (…) Avem şi doi copii cu autism la grădiniţă. (…) În ţară cred că mai există o singură grădiniţă pentru ucraineni, făcută de Crucea Roşie la Iaşi. Sper cât sunt copiii aceştia în România să le putem oferi un loc sigur unde să se simtă în siguranţă, iubiţi şi cu educatori care le vorbesc limba”, a mai precizat Raluca Morar.

Grădiniţa este recunoscută la Sibiu ca un centru de zi pentru aceşti copii refugiaţi. O parte dintre mamele ucrainence şi-au găsit locuri de muncă în municipiu şi astfel au unde să îşi lase copiii în siguranţă, cât sunt la serviciu.

Criza din ţara vecină le-a adus la Sibiu atât pe Daria, educatoarea ucraineancă venită în România cu fiica, dar şi cu mama sa, cât şi pe Ecaterina, traducătoarea care le-a ajutat pe femeile din Ucraina să poată comunica cu sibienii de la Crucea Roşie şi care ulterior a ajuns coordonatoarea grădiniţei, al doilea ei job fiind de farmacistă în municipiu. „Pe Ecaterina Grajdan ne-a adus-o tot criza din Ucraina. Pe ea eu o văd coordonând programe, este cu iniţiativă, de încredere şi sincer … la noi toate relele ne-au adus ceva bun. La început, Sibiul părea aşa de departe de graniţă. Noi am trimis de două ori echipe de voluntari la vamă cu ajutoare, dar nu ne-am gândit că în Sibiu vor veni atât de mulţi (refugiaţi n.r.), încât să ai pentru ei şcoală, grădiniţă. În prezent, mai sunt 3.800 – 4.000 de ucraineni la Sibiu, din ce ştim de la ei, nu din cifre oficiale. (…) În mai 2022 erau în Sibiu 8.000 de persoane din Ucraina, ceea ce era foarte mult şi au rămas cam jumătate. La început ne şi amuza faptul că era vorba între ei: mergeţi la Sibiu, că acolo e fain!”, îşi aminteşte directorul Crucii Roşii Sibiu, Raluca Morar.

Pe Ecaterina am cunoscut-o în drum spre grădiniţa Crucii Roşii, în maşina Ralucăi. O tânără cu accent moldovenesc, care a venit la Sibiu împreună cu soţul ei. Ecaterina nu doar că vorbeşte limba educatoarelor şi copiilor refugiaţi, dar este dedicată cu totul cauzei lor. Lacrimile din ochii ei spun mai mult decât cuvintele pe care le-a tradus în timp ce am discutat cu Daria, educatoarea refugiată. „Eu m-am integrat în România şi simt că Sibiul îmi este a doua casă, fiind de doi ani aici. Crucea Roşie este pentru mine, pentru noi, un ajutor fizic şi psihologic. Aici suntem mai liniştite şi când lucrăm cu copiii nu ne mai gândim la ce se întâmplă acasă. Mă bucur că lucrăm cu copiii. 90% din timp îl petrecem aici cu micuţii din comunitatea noastră ucraineană. Colectivul Crucii Roşii şi personalul cu care lucrez este a doua familie pentru mine”, a declarat pentru AGERPRES Daria.

Cea mai mare dorință, să se reîntoarcă acasă, în Ucraina

Cea mai mare dorinţă a Dariei este să se întoarcă acasă, în Odesa, în siguranţă, cu fiica şi mama ei. Nu crede că războiul se va termina curând, însă îşi doreşte ca fiica ei să poată merge în Ucraina să îşi revadă tatăl, pe care nu l-a mai întâlnit de un an de zile. Soţul Dariei nu luptă pe front, ci lucrează în Odesa, ceea ce îi dă speranţă că îl va revedea cu bine.

Războiul din Ucraina nu i-a adus Dariei doar o casă nou, un job nou, ci şi o altă meserie. „Eu în Ucraina nu am lucrat ca educatoare. Până să mi se nască fetiţa, eu m-am ocupat cu organizarea taberelor de vară pentru copii, şi anume tabere în limba engleză. După ce s-a născut fetiţa, Sonia Sofia, am stat acasă în concediu de îngrijirea copilului şi când aceasta a avut un an şi opt luni am venit aici. Ce aş vrea să le transmit sibienilor, românilor? Nu este loc în articol, dar vreau să vă spun un mare, mare ‘Mulţumesc’. Aici la Sibiu am făcut cunoştinţă cu mulţi cetăţeni români, cu care m-am împrietenit şi românii, prietenii mei, spun că fiica mea este nepoata lor, suntem ca o familie. Vă doresc ca voi, românii, poporul român, să nu simţiţi fizic niciodată războiul, să auziţi despre el doar din ştiri, din ziare, să nu treceţi niciodată prin ce trecem noi”, a transmis Daria.

Ne-am despărţit de Daria şi de cei 30 de copii refugiaţi şi am plecat spre sediul Crucii Roşii Sibiu, unde era plin de mărţişoare. Şi atunci ne-am dus cu gândul la lucruri întâmplate în urmă cu doi ani, amintiri care nu pot fi uitate uşor. Împreună cu Raluca Morar, ne-am amintit că cele mai bine vândute mărţişoare ale Crucii Roşii Sibiu au fost cele cu mesajul „Pace”, pictate de Olga Covali, originară din Basarabia, dar şi că o familie de pensionari şi-a donat veniturile la Crucea Roşie, pentru a ajuta refugiaţii ucraineni. O altă amintire este legată de Mircea, farmacistul cu o dizabilitate locomotorie, printre primii voluntari pentru refugiaţi. La doi ani de la debutul războiului, ne-am dat seama că Sibiul şi toată ţara încă trăiesc miracolul solidarităţii. „La început, mai ştii că ai făcut un interviu cu mine? Şi interviul acesta l-a văzut o prietenă a mea din Cluj, (…) şi după ce a văzut interviul s-a dus voluntară la Crucea Roşie şi mi-a zis: ‘m-ai inspirat cu interviul acela’. Despre asta vorbim, despre umanitate pură”, a rememorat acele zile Raluca Morar, director Crucea Roşie Sibiu. 

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. ” La început ne şi amuza faptul că era vorba între ei: mergeţi la Sibiu, că acolo e fain!”, îşi aminteşte directorul Crucii Roşii Sibiu, Raluca Morar.
    Deci mergem unde e misto , nu acceptam oriunde. Cred ca daca luau salarii cat iau educatoarele de aici , erau demult plecate , dar la Sibiu „se simt ca acasa” . Pentru copiii saraci , parasiti ai Romaniei se organizeaza ceva ?