Primăria va schimba gazonul de pe Stadionul Municipal din Sibiu. Cel nou va costa 2,6 milioane de lei.
Modernizarea Stadionului Municipal din Sibiu a început în anul 2020 și a fost finalizată la finalul anului 2022. Dar, înainte de asta, în anul 2019 suprafața de joc a arenei a trecut printr-un amplu proces de înlocuire a gazonului, prin introducerea unor sisteme de degivrate, irigare și drenare. Pe perioada modernizării ulterioare a stadionului, gazonul a fost protejat.
Municipalitatea vrea să îl înlocuiască acum pentru ca activitățile sportive să se desfășoare în condiții mai bune. „Suprafața de joc trebuie menținută la standardele și recomandările UEFA, FIFA și FRF, ținându-se cont și de cerințele particulare ale organizatorilor meciurilor de fotbal, iar în acest sens este necesară achiziția serviciilor de înlocuire a gazonului, pentru buna desfășurare a activităților sportive”, se arată în caietul de sarcini. Anual, pe Stadionul Municipal au loc, în medie, 37 de competiții sportive, naționale și internaționale.
Gazon nou, hibrid și performant
Primăria a notat mai multe cerințe în vederea achiziționării noului gazon. Acesta va trebui să asigure o suprafață de joc conform ghidului FIFA/UEFA pentru terenurile cu gazon hibrid, oferind avantaje suplimentare, precum: o suprafață de joc mai stabilă, cu iarbă naturală consolidată, cu o interacțiune mai bună a crampoanelor jucătorilor; mai multe ore de joc fără a apărea denivelări. Înlocuirea gazonului va costa 2,6 milioane de lei, adică peste 500.000 de euro.
Înlocuirea gazonului se va face doar în pauza competițională dintre sezoanele 2023-2024 și 2024-2025 (lunile mai-august 2024).
Potrivit caietului de sarcini, ofertantul va trebui să prezinte o recomandare de la un forum de fotbal național sau internațional pentru servicii de înlocuire a gazonului. Municipalitatea va alege o oferta cu prețul cel mai scăzut. Gazonul va avea o garanție de minim 12 luni.
Stadionul Municipal Sibiu are o capacitate de 13.013 locuri, acoperite, fiind compus din două tribune și două peluze. Stadionul este acreditat UEFA 4.
Ma intreb si eu asa, cum naiba costa un gazon nou peste 500 mii € cand de exemplu saptamana trecuta la Saarbrücken ( Echipa care a descalificato pe Bayern München in cupa Germaniei), gazonul a fost schimbat integral cu 200 mii €. ???
De ce sunt preturi asa de mari? Poate sa explice cineva?