Josif Lorincz, un sibian căruia i s-a părut interesant suntetul țiterelor, le construieşte acasă, în sufrageria de la bloc, într-un mod artizanal, iar povestea a început în timpul pandemiei, când la Centrul Cultural Maghiar din Sibiu tocmai se alcătuia primul ansamblu dedicat acestui tip de instrument la care, în vechime, a cântat și Eschil.
Ţitera este un instrument muzical, arhaic, înrudit cu ţambalul şi alcătuit dintr-o cutie de rezonanţă cu coarde de metal, puse în vibraţie de un plector. Înzestrată cu un sunet moale, plăcut, ţitera se foloseşte la interpretarea pieselor solo, cât şi în îmbinare cu alte instrumente. Denumirea aminteşte se sistru, varietate a lirei în Grecia Antică.
Consiliul Judeţean Sibiu relazează, pe pagina de Facebook, faptul că, pentru țiteră, bunicul Josif a folosit lemn de brad și fag, iar corzile le-a prins în cuie și șuruburi atent meșteșugite, după forma celor originale.
Nici unele dintre țiterele la care copiii cântă nu sunt tocmai banale, întrucât au fost confecționate de un bunic sibian cu foarte multă dragoste pentru cele două nepoate ale sale, membre ale singurului ansamblu de țitere din județul Sibiu, care funcționează pe lângă Centrul Cultural Maghiar.
„Avem două nepoate, Melissa și Beatrice, care tocmai își doreau să învețe să cânte la țitere. Pentru că a venit pandemia, nu găseam de unde să le cumpărăm, așa că m-am apucat să le confecționez acasă, în apartamentul de bloc în care locuim”, mărturiseşte bunicul Lorincz.
„Odată, am văzut un film în care împărăteasa Sissi cânta la așa ceva. Mi-a plăcut foarte mult, iar acum sunt bucuros că nepoatele mele au ajuns să cânte la țitere, în ansamblu”, a adăugat el.
În sală, bunicul Iosif şi soţia sa Ilona îşi urmăresc, cu infinită mândrie, nepoatele cântând la țiterele zămislite cu pricepere și dragoste de meşterul sibian, în vremea pandemiei, pe masa din sufragerie. Ilona, fostă croitoreasă la „Drapelul Roșu”, nu s-a lăsat mai prejos și le-a confecționat nepoatelor câte un costum popular maghiar, numai bun pentru concertele ansamblului.
În capătul dinspre Piața Mare al străzii General Magheru din Sibiu, din clădirea ce adăpostește cunoscuta Sală a Oglinzilor, în care odinioară se organizau balurile ofițerilor, se mai aud sunete de chitară şi de harpă, nu doar de ţiteră.
„Vinovată” este îndrumătoarea ansamblului, o profesoară ce face naveta tocmai din Ungaria, de lângă Lacul Balaton, după cum este menţionat de către Consiliul Judeţean.
Julia Bucz a ajuns în Sibiu cu o bursă a statului maghiar, iar în anii 2019 și 2020 a fost referent în cadrul Centrului Cultural Maghiar.
La Sibiu și-a găsit „jumătatea” și speră ca, în curând, să se stabilească aici, în orașul pe care-l consideră „foarte frumos, cu oameni pe care cu ușurință ajungi să-i îndrăgești”.
Dar povestea bunicului Iosif nu se opreşte aici. Pentru că nu are astâmpăr, Josif Lorincz a început deja să meșterească la o nouă țiteră, mai complexă, cu tonalități mai ample.
Acesta este un om priceput la toate: a fost amidonier principal la fabrica de glucoză, strungar la fabrica de piese auto și „hausmeister”, adică îngrijitor, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu. „Mi-a plăcut să învăț tot timpul”, își rezumă Josif Lorincz parcursul profesional ce depășește 40 de ani.
Alături de Ţiteră, Fluierul, Frunza, Buciumul, Buhaiul, Cimpoiul, Naiul, Trâmbiţa, Ţambalul sau Cobza sunt instrumente vechi, care s-au păstrat până în zilele noastre şi fac parte din patrimoniul naţional cultural.
Meșterii de instrumente muzicale, cum este şi Iosif Lorincz fac, adeseori, o demonstraţie de frumuseţe a instrumentelor construite și de talent în ce privește extinderea gamei de posibilitaţi interpretative a melodiilor populare, “perle în sine”, după cum le considera compozitorul George Enescu.