Bărbat din Rusciori băgat în arest. Mergea cu mașina neînmatriculată, băut și fără permis de conducere
foto: arhivă

Un bărbat de 45 de ani, din Rusciori a fost băgat în arestul Poliției Sibiu după ce a fost prins conducând băut, fără permis de conducere, iar mașina nu era înmatriculată.

”La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Rusciori, cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

 În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, pe Drumul Magului din Rusciori, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept, autoturismul în cauză fiind neînmatriculat.De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, iar ca urmare a probatoriului administrat polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu