Un bărbat de 43 de ani, din județul Cluj a fost prins conducând pe Valea Oltului un autoturism sub influența drogurilor. Șoferul s-a ales cu ales cu dosar penal.
”În cadrul activităților, la data de 16 februarie a.c., ora 15.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități specifice pe DN 7, în orașul Călimănești, au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Cluj. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuniI de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive