Relațiille dintre Coman și Măldărășanu s-au răcit. ”Trebuie să fie o limită între conducător și antrenor”

După ce a declarat public aici în urmă cu două luni că nu mai este apropiat de antrenorul Marius Măldărăşanu, președintele lui FC Hermannstadt, Dani Coman a lămurit situația. 

În urmă cu două luni, Coman a declarat public că relația sa cu Măldărășanu s-a răcit.  ”Nu mai avem cea mai bună relație, e adevărat, dar avem o relație foarte bună din punctul de vedere al statutului, președinte și antrenor. Că nu suntem cei mai buni prieteni așa cum am fost, e adevărat. Discutăm despre problemele echipei, strategie, despre transferuri, cantonament, despre tot ce avem nevoie. Nu ieșim la mese cu familiile” a spus atunci Coman, declarație care a născut destule interpretări.

După jocul din Giulești cu Rapid, președintele clubului sibian a lămurit situația referitoare la relația cu Marius Măldărășanu. „Sunt discuţii contradictorii pe care le avem. Lucrurile s-au rezolvat. Sunt constructive, îmi place când oamenii îşi spun părerea, nu spun ce vreau să aud şi asta e clar. Am zis că nu ieşim cu familiile la mese, dar ne facem treaba foarte bine acum unde suntem. N-aş putea spune că am fost cei mai buni prieteni nici când eram jucători, atât la Rapid, cât şi la Braşov, dar e un băiat în care am crezut, pe care l-am avut coleg la licenţa B şi A, am crezut şi cred în el, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim cei mai buni prieteni, nu aşa văd performanţa. Ne facem treaba, discutăm despre orice înseamnă FC Hermannstadt” a spus Dani Coman la Orange Sport.

”Asta e reteța să faci performanță”

Dani Coman a subliniat că prieteniile strică în multe situații jobul și în acest sens trasează o delimitare clară.  ”Cred că trebuie să fie o limită între un antrenor şi un conducător. Cu distanţa mi-e mai uşor şi cred că asta e reţeta să faci performanţă. Atât timp cât eşti apropiat de cineva, că a antrenor, că e băiatul de la scouting…Atunci când este o afinitate, o relaţie de familie, e clar că nu-ţi mai faci treaba aşa bine, faci compromisuri, nu poţi să-i mai reproşezi greşelile”, a mai explicat președintele lui FC Hermannstadt.

Fostul portar a fost cel care i-a întins tehnicianului prima mână și l-a luat la Astra II, în Liga 3, de unde cariera lui Măldărășanu a urmat o pantă ascendentă.

 

Ultima oră