razie în gări și trenuri. poliția a prins 6 persoane date în urmărire națională
foto Wall-Street.ro

În perioada 13 – 15 februarie 2024, la nivel naţional, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, din bagaje şi de bagaje de la călători, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică în domeniul transporturilor feroviare de călători, notează Agerpres.

În cadrul acţiunii, au fost efectuate verificări în 522 de staţii de cale ferată şi 510 trenuri de călători, fiind legitimate 2.505 persoane.

Au fost constatate 4 infracţiuni, au fost depistate 11 persoane cercetate, dintre care 4 au fost depistate în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 6 persoane urmărite la nivel naţional, 35 de persoane care apelau la mila publicului şi 12 minori lipsiţi de supraveghere.

Exemple:

1. La data de 15 februarie 2024, ora 01.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Craiova au depistat un bărbat, în vârstă de 63 de ani, care ar fi sustras un autoturism, dintr-un cartier învecinat staţiei CF Craiova.

Persoana în cauză a fost predată în vederea continuării cercetărilor. În acest caz, Poliţia Municipiului Craiova a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

2. La data de 13 februarie 2024, în jurul orei 12.05, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud – Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Sărăţel au depistat o minoră, de 15 ani, care figura în bazele de date ale Poliţiei Române ca dispărută.

Aceasta ar fi plecat voluntar dintr-o casă de tip familial, la data de 7 ianuarie 2024.

În urma verificărilor efectuate, minora nu prezenta urme de violenţă pe corp şi nici nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Aceasta a fost predată reprezentanţilor casei de tip familial din judeţul Bistriţa-Năsăud.

3. La data de 13 februarie 2024, în jurul orei 16.40, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca – Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud – Postul de Poliţie Transporturi Beclean pe Someş au depistat două minore care figurau dispărute în bazele de date ale Poliţiei Române.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acestea ar fi plecat voluntar dintr-o casă de tip familial, la data de 10 februarie 2024.

De asemenea, minorele nu prezentau urme de violenţă pe corp şi nu au fost victimele vreunei infracţiuni.

Cele două au fost predate reprezentanţilor casei de tip familial din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Ultima oră

Comentariul meu