Raluca Turcan: “Am menținut județul în topul dezvoltării. Sibiul s-a modernizat cu proiecte de peste 2 miliarde de lei!” (C.P.)

În cadrul conferinței de presă susținută, astăzi, la Sibiu am discutat despre beneficiile programelor de investiții publice derulate cu finanțare guvernamentală, pentru județul Sibiu.

Raluca Turcan: “Am menținut județul în topul dezvoltării. Sibiul s-a modernizat cu proiecte de peste 2 miliarde de lei!” (C.P.)

Noi, liberalii, am susținut tot timpul că pentru a crește standardul de viață al sibienilor este necesar să aducem în județ nu numai investiții străine de calitate, ci și investiții publice materializate în drumuri rapide și moderne, trotuare refăcute, școli reabilitate, spitale dotate, rețele de utilități la care doar am sperat și astăzi, în cele mai multe situații, acestea sunt realizate.

Toate acestea sunt posibile pentru ca PNL deține președinția Consiliului Județean cu Daniela Cîmpean, majoritate în Consiliul Județean, primari destoinici, cu proiecte. Acestea sunt realitate pentru că a existat sprijin guvernamental, Guverne concentrate pe investiții și sprijin pentru autoritățile locale, indiferent de culoarea politică. Toată echipa PNL Sibiu, la nivel local sau național, a urmărit dezvoltarea în interes public, pentru viața de zi cu zi a oamenilor.

Amintesc că județul Sibiu este unul dintre județele puternic dezvoltate ale țării.

Cu toate acestea, PNL Sibiu, prin tot ceea ce am reușit să facem noi, aleși locali, parlamentarii PNL si membri ai Guvernului, am menținut județul în topul dezvoltării și am contribuit la modernizarea tuturor localităților sibiene.

Direcția județeană de statistică Sibiu ne arată că:

PIB/locuitor în 2007 (aderarea la UE) era de 21,3 mii lei, iar până în 2020 s-a triplat (peste 59 mii lei) și anul acesta va fi aproape de 4 ori mai mare decât de la aderarea la UE.

Câștigul salarial mediu net/bani în mână (oct. 2023) în Sibiu este mai mare decât media națională (4.893 lei la Sibiu față de 4.692 media națională.

Rata șomajului printre cele mai mici din țară – 2,7%. Dimpotrivă, o mare provocare este lipsa forței de muncă pentru antreprenorii sibieni.

Rezultatele sunt bune, dar PNL Sibiu și-a propus mai mult! Și avem soluții și proiecte să ducem Sibiul mai departe!

Pentru aceste evoluții favorabile, investițiile private, străine și românești, au jucat un rol esențial, dar ele nu ar fi performat și poate că nu ar fi venit la Sibiu dacă nu le ajutam cu investiții publice foarte utile: infrastructura rutieră județeana, utilități, scoli, servicii medicale.

PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) – un program cu fonduri naționale, pe care unii și astăzi îl contestă, dar care pentru Sibiu a însemnat 165 de proiecte deosebit de utile:

▪️47 de comune și orașe din Sibiu au înființat sau extins rețele de apă și canalizare.

▪️Sute de km de drumuri județene, comunale și străzi orășenești au fost modernizate în cca. 35 de localități sibiene.

▪️13 unități sanitare (dispensare, clinici, secții de spital) au fost dotate sau reabilitate.

▪️16 creșe, grădinițe, școli sau licee reabilitate sau modernizate.

PNDL, prin cele 2 etape, a însemnat pentru Sibiu investiții publice extrem de utile în valoare de 832 milioane lei, din care 790 au fost deja plătiți și puțin peste 42 milioane vor fi decontate în perioada imediat următoare.

Programul Național de Investiții Anghel Saligny – program pentru care PNL a pus mandatul pe masă! Să nu uităm acest lucru!

Prin PNI Anghel Saligny, Sibiul a mai câștigat proiecte de peste 1,1 miliarde lei.

Trebuie să vă anunț că marți, 13 februarie, Camera Deputaților a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2022 pentru instituirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

Cele mai importante prevederi ale acestei legi adoptate:

  • Bugetul alocat Programului se majorează de la 50 miliarde lei la 65 miliarde lei.
  • Cele 15 miliarde lei alocate suplimentar de Guvernul Ciucă prin OUG nr.40 se vor distribui astfel:
  •  10 miliarde lei pentru a finanța 4.858 de proiecte de investiți în drumuri județene, comunale, din interiorul localităților sau variante ocolitoare;
  •  5 miliarde lei pentru 105 obiective majore de investiții admise pentru finanțare prin POIM, pentru care s-au făcut documentații de către autoritățile locale, dar care au depășit bugetul Programului Infrastructură Mare și trebuie realizate. Sibiul este beneficiar prin proiectele de gaz în Rășinari și Gura Raului.

Salut votul favorabil al colegilor parlamentari și nu pot să remarc faptul că au fost și 39 de voturi împotrivă, ale parlamentarilor USR și unii deputați neafiliați în alianță cu USR, adică același partid care s-a opus implementării celui mai curajos program național de investiții pentru comunitățile locale!

❗️Să nu uităm că PNL și-a pus mandatul pe masă pentru ca investițiile esențiale la nivelul comunelor, orașelor și județelor să aibă o sursă sigură de finanțare, iar astăzi, acest program este unul de succes!

 Astăzi, Programul Național de Investiții Anghel Saligny înseamnă pentru Sibiu:

✔️98 de proiecte de investiții finanțate pentru drumuri, poduri, apă și canalizare, cu o valoare totală de peste 927 milioane de lei (66 de obiective în valoare de 584 milioane lei sunt deja contractate și deja s-au decontat 105 milioane lei).

✔️18 proiecte pentru distribuție gaze naturale, cu o valoare de peste 176 milioane de lei. 1 proiect major în valoare de 33 milioane de lei ,la RĂȘINARI, contractat în luna februarie,a fost preluat în acest Program pentru că nu mai putea fi finanțat prin POIM.

‼️Astfel, prin PNDL și PNI Anghel Saligny Sibiul s-a modernizat cu proiecte de peste 2 miliarde de lei!

❇️Suma este uriașă, având în vedere că finanțările s-au dus prioritar către județe cu decalaje mari de dezvoltare, iar Sibiul nu este un județ slab dezvoltat. PNL înseamnă dezvoltare prin investiții!

Partidele de opoziție se opun celui mai util program de investiții finanțat de la bugetul de stat, ceea ce le descalifică în a avea, în viitor, un cuvânt de spus cu privire la programele de investiții utile pentru comunitățile locale!

90% din UAT-urile din județul Sibiu au cel puțin un proiect finanțat prin Anghel Salingny și toate UAT din Sibiu au beneficiat de acest program.

Amintesc două investiții deosebit importante pentru infrastructura de învățământ din județul Sibiu, care au fost reaprobate printr-un ordin recent al ministrului de resort și se vor desfășura prin Compania Națională de Investiții:

Construire gradiniță cu 3 grupe pe str. Scolii nr. 65, în satul Blăjel, Comuna Blăjel, județul Sibiu – valoarea investiției se ridică la 5,156,805 lei;

Construire gradiniță cu program prelungit în comuna Sadu, județul Sibiu– valoarea investiției se ridică la 7,002,507 lei;

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică