Prețul la energia electrică rămâne plafonat până în martie 2025

Preţul plafonat la energie va fi menţinut până în martie 2025, indiferent de varianta adoptată după această dată urmând „o evoluţie treptată, transparentă şi predictibilă” pentru întreg lanţul din piaţa în domeniu, după cum a afirmat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după ce a participat joi la un eveniment la Biblioteca Academiei Române.

„După martie 2025, în funcţie de evoluţia pieţei, poate să continue această schemă sau să ajustăm anumite plafoane, putem să direcţionăm mai bine sprijinul către românii vulnerabili cu adevărat. Toate aceste opţiuni sunt pe masă şi urmează ca, împreună cu toţi cei implicaţi în acest sistem, să definim ce se va întâmpla după „, citează Reuters din declaraţia ministrului.

Acesta a mai completat ideea că pentru energie electrică sunt peste cinci milioane de gospodării care plătesc lunar o factură de 35 de lei. „Statul român a făcut acest efort pentru a-i proteja pe români în condiţiile unei evoluţii impredictibile a pieţei, cu război în Ucraina şi, mai nou, cu un conflict în Orientul Mijlociu. Guvernul face acest efort ca să menţină o stabilitate pentru clientul final. Până în martie 2025, nu dorim să intervenim pe această scheme de compensare/plafonare”, a adăugat Sebastian Burduja.

Ministrul a mai explicat că mulţi furnizori de energie practică preţuri sub plafonul stabilit de Guvern, iar consumatorii, dacă nu sunt mulţumiţi, îşi pot schimba „foarte uşor” contractele.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică