Microstagiunea secției germane la teatrul ”Radu Stanca”. Patru spectacole în 4 zile

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu organizează în perioada 14-17 martie, Microstagiunea Secției germane, un eveniment devenit deja tradiție. Și în acest an vom prezenta producții noi, condensate într-un singur weekend, care vor ilustra modul în care Secția germană abordeasză o mare varietate de stiluri și preocupări tematice. Evenimentul are scopul de a reuni actori importanți din domeniul cultural pentru a identifica proiecte și programe viitoare atât pentru TNRS, cât și pentru Secția germană și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Toate spectacolele sunt prezentate în limba germană, cu traducere în limba română.

PROGRAMUL MICROSTAGIUNII SECȚIEI GERMANE

14 martie, ora 19:00

WOYZECK

De: Georg Büchner

Regie & Dramaturgie: Hunor Horváth

Regie și coregrafie: Edith Buttingsrud Pedersen

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Spectacolul nostru este o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere. Wozyeck este un tată nelegitim, un subordonat umilit, subiectul unui experiment medical, o victimă, un făptaș, o persoană bună și ucigașul Mariei. Spectatorii sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare totală de mentalitate.

15 martie, ora 19:00

DIE MEINEN / AI MEI

După: Maxim Gorki

Un spectacol de: Dumitru Acriș

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

O familie este pe punctul de a se destrăma. Părinții nu pot înțelege nevoia de libertate a copiilor, iar copiii nu pot înțelege rigiditatea unor părinți care vor să îi responsabilizeze. Concepțiile tradiționale intră în conflict cu mersul societății, în timp ce fiecare visează la un viitor tot mai incert. Cine are dreptate? Cine se va putea salva? Ce mai înseamnă o familie atunci când adevărul în care cineva crede nu mai corespunde cu cel în care crede celălalt?

Spectacolul semnat de Dumitru Acriș pune într-o lumină crudă tensiunile inter-generaționale, pe fundalul unei lumi aflate în schimbare, mânată de plăcerile unei vieți idealizate. Producția Secției Germane ne invită într-o experiență imersivă ce problematizează limitele toleranței, raporturile interumane și sinceritatea sentimentelor într-un context social din ce în ce instabil.

16 martie, ora 17:00

VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ

După: William Shakespeare

Regia Florian von Hoermann

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Nunta cuplului regal din Atena trezește spiritele pădurii și le invită la sărbătoare. Însă toate aceste lucruri uimitoare nu sunt neapărat ceea ce par. Asta pentru că pădurea se împuținează tot mai mult, iar calamitățile naturale riscă să transforme totul în haos. Cine mai poate salva acest vis de la a nu fi transformat într-un coșmar?

Florian von Hoermann reconsideră cu umor și incisivitate mizele uneia dintre cele mai jucate comedii din toate timpurile, pentru a pune în lumină condiția umană în contextul delicat al unei catastrofe ecologice iminente. Dincolo de celebrarea frumuseții stilistice a piesei shakespeariene, spectacolul Secției Germane este o invitație la reflexie și la asumarea colectivă a unei schimbări care ne-ar putea salva viitorul.

17 martie, ora 15:00

Der Rattenfänger von Hameln / Legenda din Hamelin, o posibilă istorie a sașilor

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Spectacolul stradal „Legenda din Hamelin, o posibilă istorie a sașilor” aduce în fața publicului o întâmplare povestită prin multe voci de-a lungul timpului. Se presupune că din Hamelin au venit primii sași în Transilvania. Drumul lor a fost imaginat de toți autorii fascinați de basme, fiind transformat într-una dintre cele mai puternice povești despre vulnerabilitatea omului în fața adevărului. Vă invităm să descoperiți aventura extraordinară a unor oameni care decid să lupte cu propria frică, până când uită de dreptate, de adevăr și chiar de propria umanitate. În lupta asta absurdă pierd tot. Chiar și ce părea ca e de nepierdut. În final, supraviețuiește o singură idee: omul trebuie să fie drept în fața omului, prin adevăr.

17 martie, ora 19:00

DER GESAMTE MOLIÈRE (NAHEZU) / (APROAPE) TOATE OPERELE LUI MOLIÈRE

De: Vincent Caire

Regia: Daniel Plier

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Trei actori vor să joace Molière, dar nu știu ce să alegă; „Bolnavul închipuit” sau mai degrabă „Tartuffe” sau poate o farsă, ”Avarul” este și el minunat, sau „Don Juan”? Hermine, Boniface și Jean-Baptiste rezolvă problema într-un mod original și joacă pur și simplu totul într-o piesă care conține cel puțin o replică din toate cele 33 de piese ale lui Molière și care, în același timp, spune o singură poveste continuă: se creează astfel o antologie, un mozaic al celor mai bune scene ale dramaturgului; tatăl autoritar vrea să împiedice nunta îndrăgostiților în favoarea intrigantului, dar servitoarea isteață zădărnicește planul; o piesă nouă, jucată în ritmul alert al comediei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică