Un incendiu a izbucnit miercuri dimineață într-un tren personal. Garnitura se afla în județul Dâmbovița. Călătorii au coborât de tren și nu sunt victime, anunță echipele care intervin la fața locului.
Incidentul s-a produs în comuna Văcărești. La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit la sistemul de cuplare și transmisie dintre locomotivă și vagon. În vagon nu se aflau persoane, toți pasagerii evacuându-se în siguranță, au transmis pompierii.
Ei au reușit să localizeze incendiul și astfel au limitat valoarea pagubelor.