Managerul Filarmonicii din Sibiu nu cedează la presiunea sindicaliștilor și nu demisionează. Lupeș: „Cui nu îi convine, să plece” (video)

Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, Cristian Lupeș, a susținut miercuri, o conferință de presă în care a prezentat raportul de activitate al instituției pe anul 2023 și a vorbit despre cererea sindicatului artiștilor de a fi demis, cât și despre conflictul negocierii contractului colectiv de muncă.

Cristian Lupeș a fost explicit în ceea ce privește protestele sindicaliștilor care cer demiterea sa din funcția de manager al Filarmonicii de Stat Sibiu. Este de părere că atâta timp cât Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a făcut controale și nu a găsit nereguli, nu este cazul să se vorbească de o demisie.

„Mie nu mi-a plăcut să vorbesc niciodată despre aceste probleme pe care nu eu le creez. Eu coordonez o activitate de producție artistică. Pe de altă parte, coordonez o activitate de administrație a unei instituții. Toate problemele și protestele din spațiul public nu le gestionez eu. Nu degeaba v-am spus că o parte a raportului meu reprezintă și rezultatele tuturor controalelor pe care Filarmonica le-a suportat de la Curtea de Conduri și ITM-ul, exact acolo unde se îndreaptă unele afirmații din spațiul public. Aceste controale nu au venit doar pentru că trebuiau, au fost și reclamații. Atât vreme cât toate punctele reclamate de colegii mei au fost controlate de organisme specifice, inclusiv de Consiliul Județean (…). Birocrația are ca rol gestionarea cât mai atentă pe felul în care se cheltuie fiecare ban”, a declarat Cristian Lupeș în cadrul conferinței de presă de miercuri.

„Nu îmi dau demisia”

Managerul Filarmonicii de Stat a spus că nu își va da demisia până când nu va exista o hotărâre judecătorească care să confirme spusele sindicaliștilor. „Din punct de vedere juridic, conflictul se află „între lumi”. Eu aici am un contract. Atâta timp cât nu există o hotărâre judecătorească care să spună că am făcut ceva înfiorător, nu există un rezultat anual care să spună să plece Lupeș, nu sunt îndeplinite acele contracte din contractul de management și din Legea managementului 189/2008 care spun în ce fel se întrerupe contractul meu de muncă, eu nu plec. Eu vreau să muncesc și e meseria mea. Cui nu îi convine, să plece. Nu îmi dau demisia pentru că cineva și-a dorit să fie manager în 2019 și nu  a ajuns și de atunci, de 4 ani de zile am strâns sute de articole care mă defăimează, care vorbesc despre mine într-un mod înfiorător ca om și ca muzician”, a declarat managerul Filarmonicii.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică