Un român a cumpărat un avion de 170 de locuri ca să îl transforme într-o casă de vacanță. A costat cât o garsonieră (video)

Imagini neobişnuite, azi-noapte, la Bucureşti. Un avion de pasageri cu aproape 200 de locuri şi-a făcut drum pe străzi. Un transport agabaritic l-a dus la un aerodrom din apropierea Capitalei, unde va fi transformat în casă de vacanţă, scrie ObservatorNews.

Drumul Naţional 1 a devenit pistă pentru avioane, noaptea trecută. Aproape de miezul nopţii, aeronava a pornit de la Romaero spre aerodromul din Clinceni.

Costin Gavrilescu, proprietar avion: Am demult ideea asta, să iau un avion şi să îl pun la Clinceni, să fac un apartament în el, o căsuţă de vacanţă.

Provocarea însă a fost transportul aeronavei către aerodromul Clinceni, acolo unde va fi expus. Pentru acesta, bărbatul a plătit aproape jumătate din costul aeronavei. Noul proprietar a tăiat el însuși aripile avionului, pentru a face posibil transportul pe drumul naţiona.

Costin Gavrilescu, proprietar avion: Am tăiat eu. Am luat eu circularul şi în câteva zile am tăiat. A fost dificil să îl pun pe trailer, să îl pregătim de pus pe trailer. Să îl punem pe trailer, mai ales că nu am mai făcut asta. 

Pentru ca aeronava sa ajungă în siguranță la destinație, mai multe echipaje de poliţie au însoțit trailerul cu care a fost transportată. Traficul a fost îngreunat pe DN1 preţ de câteva ore. Avionul a ajuns la aerodrom în jurul orei 4 dimineaţa.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică