șofer prins că gonea cu aproape 220 km/h pe a1 în apropiere de sibiu. alți doi mergeau cu 189 și 210 km/h

Trei conducători auto au fost prinși de polițiștii rutieri circulând cu viteze exorbitante pe Autostrada A1, în județele Sibiu și Alba. Unul dintre ei, un tânăr brașovean de 19 ani, avea permisul de conducere de mai puțin de un an.

Acțiuni ample pentru siguranță rutieră:

Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat ample acțiuni pe tronsonul A1 km. 260 (Cristian, jud. Sibiu) – km. 325 (Sebeș, jud. Alba) în perioada 09 – 11 februarie a.c. Scopul campaniei a fost conștientizarea conducătorilor auto cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive pentru creșterea gradului de siguranță în trafic.

Un brașovean de 19 ani, cu vechime în conducere mai mică de 1 an, a fost prins gonind cu 189 km/h. Un buzoian de 30 de ani a fost înregistrat cu o viteză de 210 km/h. Un băcăuan de 39 de ani a atins viteza de 214 km/h.

Toți cei trei vitezomani au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 120 de zile. De asemenea, li s-a reținut permisul de conducere, iar dovada eliberată nu le permite conducerea vehiculelor.

Ultima oră

Comentariul meu