Bugetul Sibiului pe 2024, votat fără obiecții. Toată lumea a fost ”pentru”, iar ședința a durat nici 5 minute (foto)

Bugetului local al Municipiului Sibiu pe anul 2024, inclus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului local de luni, 12 februarie, a fost aprobat fără intervenții din partea consilierilor locali.

Proiectul de hotărâre referitor la bugetul local al Sibiului a fost aprobat în unanimitate, în doar cinci minute de la începerea ședinței extraordinare de luni. Anul acesta, bugetul local al Municipiului Sibiu este de peste 1,15 miliarde de lei, o sumă record. O sursă importantă de venit în anul 2024 o reprezintă fondurile europene nerambursabile pe care Primăria Sibiu le-a atras în cadrul PNRR și în Programul Regiunea Centru, pentru finanțarea celor 43 de proiecte aflate în curs de implementare.

Bugetul Sibiului pe 2024, votat fără obiecții. Toată lumea a fost ”pentru”, iar ședința a durat nici 5 minute (foto) Bugetul Sibiului pe 2024, votat fără obiecții. Toată lumea a fost ”pentru”, iar ședința a durat nici 5 minute (foto)

Printre cele mai importante proiecte sunt cele de infrastructură, mobilitate alternativă, educație, sport și cultură. Totodată, Primăria Sibiu va asigura și anul acesta bugetul necesar funcționării instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Local – Teatrul Național Radu Stanca, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong și Casa de Cultură a Municipiului, pentru aceste 3 instituții fiind alocat un buget total de 59,64 milioane lei. De asemenea, va continua să finanțeze evenimentele orașului, suma totală propusă va fi alocată pentru susținerea acestor proiecte fiind de 22,6 milioane lei, astfel: 

  • Finanțarea activităților sportive  – 12.000.000 lei
  • Finanțarea cluburilor sportive de drept public – 500.000 lei
  • Agenda Culturală – 7.000.000 lei
  • Agenda Sănătății – 2.000.000 lei
  • Agenda educațională – 500.000 lei
  • Agenda pentru tineret – 300.000 lei
  • Agenda Comunității – 300.000 lei

Citește și: Selfie spot în centrul Sibiului, perete de escaladă și reluarea programului de bugetare participativă, noutățile cuprinse în proiectul de buget din 2024

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică