Poliţiştii din cadrul structurii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac sunt testaţi periodic, la intrarea în serviciu, pentru consum de alcool şi droguri, după ce, în urmă cu câteva zile, doi poliţişti de la rutieră ar fi fost implicaţi într-un scandal, la o petrecere dintr-un local public.
IPJ Arad a comunicat public că testează pentru consum de droguri și alcool polițiștii care vin la muncă:
„În urma aspectelor prezentate în mass-media, cu privire la incidentul din noaptea de 2 spre 3 februarie, în care au fost implicați doi polițiști din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, Compartimentul de Relații Publice al IPJ Arad este împuternicit să comunice următoarele:
Polițiștii din cadrul structurii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac sunt testați periodic, la intrarea în serviciu, pentru consum de alcool și droguri, până în acest moment nefiind constatate abateri.
La testările efectuate în zilele de 6 și 7 februarie 2024, au fost testați mai mulți polițiști, printre care și cei bănuiți de infracțiunile de lovirea sau alte violențe și distrugere, rezultatul fiind, în ambele cauze, negativ”.
Testarea cu aparatul DrugTest presupune colectarea unei mostre de salivă care este folosită pentru detectarea recentă a consumului de droguri. Acest tip de test este mai rapid și mai puțin invaziv decât testele de urină sau de sânge.
Măsura s-ar putea extinde, după ce, în toamna anului trecut, MAI a emis un proiect de lege prin care impune testarea antidrog obligatorie la intrarea în profesie dar și ulterior, iar în cazul pozitivării sau refuzului testării, polițistul să fie suspendat din funcție.
Si DIICOT-ul ???? Acolo trebuie facut ceva ei sunt primi consumatori din orase