Daniela Cîmpean, apel către consilierii județeni să intervină pentru obținerea finanțării noului spital județean. „E în interesul tuturor”

Președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu a făcut apel la colegii consilierii să se implice pentru a obține finanțare pentru noul spital județean de pe Calea Șurii Mici. Aceasta a reiterat faptul că, la acest moment, spitalul ar putea fi construit prin Programul operațional de Sănătate (PoS). 

Noi discuții au avut loc, joi, la ședința extraordinară pentru aprobarea bugetului a Consiliului Județean Sibiu, pe seama viitorului spital județean. Consilierul USR Adrian Echert a întrebat dacă există posibilitatea ca CJ Sibiu să piardă finanțarea pe Programul pentru Sănătate. „Din perspectiva conducerii Consiliului Județean, care ar fi răspunsul la afirmația din spațiul public legat de lipsa de finanțare pe Programul de Sănătate? Am înțeles că și de această dată s-a trecut un criteriu care ne descalifică. (…) Aveți în vedere, așa cum am propus și noi, o redimensionare a proiectului? Ce alte modalități ar fi ca acest spital să se și întâmple, având în vedere că asta pare a fi ultima ușă care ni se închide în față? Putem să îl facem pe etape, care sunt variantele?”, a întrebat Echert.

Cîmpean a precizat că, la acest moment, spitalul ar putea primi finanțare pe Programul pentru Sănătate și că datele nu s-au schimbat. „La acest moment avem în vigoare Ordonanța de Urgență (OUG) 55 din 8 iunie 2023. (…) În toate ieșirile publice pe care le-am avut m-am raportat la textele și la legislația în vigoare. La momentul la care a apărut această ordonanță, am ieșit în fața sibienilor și am arătat că ne putem încadra în acest program. (…) O ordonanță care nu e aprobată eu nu o pot lua în calcul și să emit ipoteze. Pot să vă spun doar că, la momentul la care am certitudinea că datele sunt altele decât cele de acum în vigoare, o să vin în fața dumneavoastră și o să vă prezint soluțiile pe care le văd eu atunci”, a spus Daniela Cîmpean. 

Cîmpean: „În acest spital nu vor fi tratați doar votanți PNL”

Șefa CJ-ului a făcut apel la colegi consilieri să intervină, prin resursele pe care le au, pentru ca noul spital de pe Calea Șurii Mici să primească finanțare. 

„Pasul următor este finanțarea. Suntem singura autoritate națională care are un proiect și poate fi începută construcția de mâine dacă semnăm finanțarea. Finanțarea unui astfel de proiect major, pe care nimeni nu a îndrăznit să și-l asume până acum, presupune sprijin din partea autorităților naționale. Niciun spital din țară nu se face pe fonduri publice locale, județene sau ale unei primării. Nu vorbim de o reabilitare sau de o secție de spital, ci de un spital județean care are peste 800 de locuri. Aici este nevoie de sprijin de la autoritățile naționale. Povestea o știm cu toții. Știm că spitalul la un moment dat a fost prins pe lista de finanțare PNRR, știm că sumele au fost reduse și spitalul a fost exclus de la finanțare. După care suntem în situația de acum. Și vreau să vă zic că eu o să mă raportez întotdeauna în orice discuție la prevederile și normele legale în vigoare. (…) 

Părerea mea este că în acest spital nu vor fi tratați doar votanți PNL, ca să lăsați toată această povară a obținerii finanțării doar pe umerii Consiliului Județean Sibiu. Acest spital e pentru toți cetățenii și pentru toți cei care apelează din județele din jur la serviciile spitalului. Avem un proiect bun, aspectele sunt recunoscute de toți cei care cunosc proiectul. Avem un proiect necesar. La momentul la care am avut dialog cu cei care puteau decide acest lucru, l-am făcut și ca atare avem această ordonanță care, la acest moment, este în vigoare și prevede această posibilitate de finanțare. Fac apel la dumneavoastră, ca fiecare, pe toate căile pe care le are să intervină și să obțină această finanțare pentru proiectul spitalului județean, pentru că este în interesul nostru, al tuturor, să găsim finanțarea și nu să băgăm de vină câți bani a cheltuit consiliul ca să facă niște documentații pe care dacă nu le aveam nici nu puteam discuta”, a spus Daniela Cîmpean către consilierii județeni. 

Câți bani s-au cheltuit pentru spital

Până în acest moment, 14 milioane de lei au fost cheltuiți pentru viitorul spital. Încă 2 milioane au fost alocate anul acest pentru dirigenție de șantier, asta în cazul în care spitalul va primi finanțarea. „Cele 14 milioane cheltuite nu sunt pe consultată, ci majoritatea banilor au fost dați pe documentații tehnice, studii medicale, documente urbanistice”, a precizat Daniela Cîmpean. „La alte spitale de aceeași dimensiune ca acest nou spital pe care îl pregătim, documentațiile au sume de 2, 3 ori mai mari. Sunt făcute de instituții ale statului care au mai mulți specialiști decât are Consiliul Județean. Deci cu eforturi colosale și pe sume absolut modice raportat la toate cheltuielile pentru investiții identice, avem un proiect matur, cu autorizație de construire, cu constructor, practic Consiliul Județean a făcut absolut tot ce a ținut de el și în condiții nu decente, ci ultra-decente!”, a adăugat președinta CJ Sibiu.

Ultima oră

3 răspunsuri la “Daniela Cîmpean, apel către consilierii județeni să intervină pentru obținerea finanțării noului spital județean. „E în interesul tuturor””