USR și-a prezentat candidatul la primăria Șelimbăr. Viziunea lui Daniel Vidrighin Bratu pentru comună

Ruxandra Cibiu, președintele USR județul Sibiu, a prezentat oficial , marți, 6 februarie, candidatura lui Daniel Vidrighin Bratu la funcția de primar al comunei Șelimbăr în cadrul unei conferințe de presă. Anunțul marchează debutul campaniei pre-electorale a partidului pentru conducerea celei mai prospere comune din județ, administrată acum de PNL.

[brid video=”1549160″ player=”38897″ title=”Daniel Vidrighin, candidatul USR la Primăria Șelimbăr” duration=”845″ description=”undefined” uploaddate=”2024-02-06″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1549160_th_65c21ef9b5276_1707220729.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1549160_sd_65c21ef9b5276_1707220729.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1549160.mp4″ width=”16″ height=”9″]

Daniel Vidrighin Bratu, în vârstă de 45 de ani, inginer mecanic de profesie și consilier local în activitate, a rezumat viziunea sa de a transforma Șelimbărul într-o localitate modernă. „Nu este o candidatură formală, ci sunt ferm hotărât să scap locuitorii din Șelimbăr de dezastrul actualei administrații PNL și să încep cât mai repede transformarea Șelimbărului într-o localitate modernă,” a afirmat Vidrighin.

Accent pe infrastructura de educație

Vidrighin a subliniat nevoia de schimbare și de investiții majore în infrastructura educațională, de transport și în serviciile publice, precum și importanța respectării legilor și a transparenței în administrație. „Avem nevoie de școli în zonele dens populate… Avem nevoie pentru copiii noștri să învețe în condiții moderne,” a subliniat el, punând accent pe îmbunătățirea calității vieții în Șelimbăr.

Cu un discurs centrat pe necesitățile comunității și pe experiența sa atât în sectorul privat, cât și în administrația locală, Vidrighin și-a exprimat angajamentul de a aduce o nouă direcție în dezvoltarea Șelimbărului. „Vreau să vă amintesc principalele acuzații pe care cetățenii le aduc administrației actuale… dezvoltarea haotică împotriva intereselor locuitorilor,” a declarat Vidrighin, evidențiind problemele cu care se confruntă comuna.

Problemele Șelimbărului în viziunea lui Vidrighin

Daniel Vidrighin a vorbit despre problemele cu care, în opinia sa, se confruntă comuna Șelimbăr, subliniind neajunsurile actualei administrații PNL. Unul dintre exemplele specifice menționate de Vidrighin a fost legat de dezvoltarea urbanistică și infrastructura locală: „Șelimbărul s-a umplut de betoane, traficul a devenit infernal, iar spațiile verzi au cam dispărut. Nu există nicio perspectivă ca actuala situație să fie schimbată sub conducerea prezentei primării,” a declarat candidatul USR.

Vidrighin a mai criticat lipsa investițiilor în infrastructura esențială, precum educația și sănătatea: „În Șelimbăr nu ai creșă, nu ai școală, nu ai suficiente locuri în grădinițe pentru câți copii sunt. Aceasta este o problemă majoră pentru familiile din comuna noastră.”

De asemenea, candidatul USR a menționat problema gestionării ineficiente a bugetului comunei și a lipsei de transparență în administrație: „Dintr-un buget generos, o parte semnificativă se risipește nechibzuit, în timp ce investițiile cu adevărat necesare comunității lipsesc.” a spus Vidrighin.

Inițiativa lui Vidrighin de a candida pentru primăria Șelimbăr vine după ani de implicare activă în comunitate și în urma observării directe a deficiențelor în administrarea comunei. „Îmi propun să încep un program amplu de investiții care să răspundă nevoilor locuitorilor din Șelimbăr,” e explicat Daniel Vidrighin, care vrea să câștige încrederea locuitorilor Șelimbărului în următoarele alegeri locale.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică