Etapele înscrierilor la grădiniţă şi creşe pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere publică

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică Calendarul și Metodologia privind înscrierile și reînscrierile la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024-2025, urmând ca acestea să se transforme într-un act  normativ-cadru de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în serviciile de educație timpurie complementare.

Etapele înscrierilor la grădiniţă şi creşe pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere publică

Potrivit propunerilor ministerului, prevazute în Calendar , înscrierile vor avea loc în 4 etape, care încep în 10 iunie şi se incheie după data de 23 iulie 2024.

Etapa de  reînscrieri de la o grupă la alta  –între 10 și 14 iunie 2024

Conform Calendarului, prima oară încep reînscrierile, pentru copiii care au mai fost la grădiniță sau creșă, etapă între 10 și 14 iunie 2024, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă. Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri este data de 14 iunie, ora 14.

Etapa înscrierilor de debut, la creşă sau gradiniţă –  între 17 iunie și 5 iulie 2024

Cei care își înscriu copilul pentru prima oară la grădiniță sau creșă,  indiferent în ce grupă, o pot face în perioada 17 iunie – 5 iulie 2024. Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

17 – 18 iunie 2024 (colectare cereri)
19 – 21 iunie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
25 – 28 iunie 2024 (procesare cereri Faza a II-a– a doua opțiune)
1 – 3 iulie 2024 (procesare cereri Faza a IIIa – a treia opțiune)

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri  este data de 5 iulie, ora 14.

Etapa  de redistribuire a locurilor rămase  –  între 8-23 iulie

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării
primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.

8 – 10 iulie 2024 (colectare cereri)
11 – 15 iulie 2024 (procesare cereri Faza I – prima opțiune)
16 – 18 iulie 2024 (procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune)
19 – 23 iulie 2024 (procesare cereri Faza a IIIa – a treia opțiune)

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri este data de 25 iulie, ora 14.

Etapa de ajustări –  între 19-29 august 2024

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive, sau care nu au participat la primele două etape

Acest lucru se va face pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar.

La această etapă au acces următoarele categorii de copii: copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani; copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE; copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin.(1), lit.b) din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere, după etapa de ajustări – 30 august 2024.

Etapele înscrierilor la grădiniţă şi creşe pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere publică

Etapele înscrierilor la grădiniţă şi creşe pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere publică

Etapele înscrierilor la grădiniţă şi creşe pentru anul şcolar 2024-2025, în dezbatere publică

Ultima oră

Comentariul meu

Publică