Rechin filmat în zona portului Tomis din Constanța. Un biolog explică apariția (video)

Un rechin a fost filmat în Portul Tomis don Constanța. Un biolog a explicat apariția acestuia și a explicat că este inofensiv. 

Rechin filmat în zona portului Tomis din Constanța. Un biolog explică apariția (video)

Biologul Adrian Bîlbă a explicat apariția, menționând că această specie de rechin are 90 de centimetri, se hrănești cu peștișori și trăiește pe fundul apei în zonele mai adânci, notează News.ro citat de Digi24.ro. Potrivit biologului, rechinul nu vine niciodată vara la mal, fiindcă nu îi place apa caldă. Iarna însă face acest lucru din motive reproductive. 

video
play-sharp-fill

„Încă de pe vremea când era mai rece, Marea Neagră avea rechini, fireşte, are şi acum acest rechin, acest câine de mare, Squalus acanthias, ce trăieşte la ape adânci, mai reci, nu prea vine la mal din cauză că nu-i place apa caldă. Iarna însă vine mai ales din motive reproductive, se formează perechile şi sunt importanţi acum să se aleagă, să se înţeleagă şi să se reproducă. Vin şi pe la mal câteodată şi sunt şi pescuiţi în această perioadă. Femelele, conform legii, este obligatoriu să le dai înapoi drumul la apă, doar masculii se pot reţine”, a afirmat biologul.

Rechinul este unul inofensiv și nu reprezintă motiv de îngrijorare. „Dimensiunea până mai ieri era minimă de 120 centimetri, acum e de 90 de centimetri. E un rechin inofensiv, nepericulos, un rechin care se hrăneşte cu peştişori, care trăieşte pe fundul apei în special în zonele mai adânci şi nu ne deranjează cu nimic, ci îmbogăţeşte Marea Neagră şi cumva face parte din acel eşalon terţiar sau vârful lanţului trofic. Deci nu trebuie să ne îngrijorăm, sunt buni, sunt sănătoşi pentru Marea Neagră, din păcate pescuiţi şi consumaţi de oameni, din păcate în această perioadă când vin să reproducă sunt şi capturaţi de pescari, dar din fericire există legislaţie care protejează femelele ce nasc puii vii şi în felul acesta le protejează şi asigură o sustenabilitate a populaţiei de rechini”, a mai afirmat biologul Adrian Bîlbă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică