Elevii vor putea cere profesorilor justificări pentru note, teme fără evaluare. Mai solicită și ”dreptul la timp liber”

Părinții și elevii vor putea cere, verbal sau în scris, profesorilor să justifice nota de la lucrările scrise, iar termenul în care pot face acst lucru va fi triplat, de la maximum 5 zile ( cum este în prezent),  la maximum 15 zile, potrivit Statutul elevului, varianta 2023, care a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.797 din 8 martie 2023.

Elevii vor putea cere profesorilor justificări pentru note, teme fără evaluare. Mai solicită și ”dreptul la timp liber”

Voluntari ai Organizației Salvați Copiii România, precum și reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor au depus, la data de 1 februarie 2024, la registratura Ministerului Educației, un proiect Proiect   al “Statutului Elevului 2.0”. Proiectul de act normativ a fost redactat în urma unor consultări și dezbateri care au adunat în ultimele săptămâni peste 1.100 de elevi, inclusiv din Sibiu și reprezentanți ai acestora din toate județele țării, în cadrul unui proces coordonat de Salvați Copiii România.

În situația în care argumentele prezentate verbal de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul, părintele, tutorele sau reprezentantului legal poate solicita, în scris, conducerii unității de învățământ, reevaluarea lucrării scrise, se arată in Normele noului Statut.

In plus, în Proiectul propus de organizaţia Salvaţi Copiii, elevii solicită drepturi noi, cum ar fi: cel la odihnă și timp liber; o reglementare clară a temelor, astfel încât acestea să fie date în sprijinul elevilor, nicidecum pentru evaluarea lor; includerea în noul statut  a dreptului de a primi un dispozitiv electronic cu acces la internet pentru învățământul online și pentru resursele educaționale virtuale.

Deasemenea, Poiectul introduce o procedură pentru protecția elevilor care formulează diverse sesizări în interes public, astfel încât aceștia să nu mai fie pedepsiți când semnalează nereguli și abuzuri din sistemul de învățământ şi doreşte să îmbunătățească regulile privind răspunderea disciplinară a elevilor, corelată cu prevederile Codului civil, astfel încât aceasta să înceapă odată cu vârsta de 14 ani.

Ultima oră

Participă la discuție

3 Commentarii

Publică

  1. Un lucru anormal in scoli este faptul că se notează cu 2 o temă nefăcută. Normal ar fi elevii să fie notați după ceea ce știu.

  2. De ce sa nu vina părinții să dea note propriilor copii? Ar fi mai simplu. Cat mai multa relaxare din partea elevilor. Învățătura cat mai putina, daca se poate deloc. Elevul să poată să jignească profesorii, eventual să ii și lovească daca nu le convine nota. La fel și părintele să jignească corpul profesoral. Ce mai contează profesorul. E doar un sclav pe moșia elevului și părintelui.
    Drepturi pentru elevi și părinți cat cuprinde fara nicio o răspundere disciplinară.
    Și ne mai miram atunci de ce avem atâția delicvenți, de ce sunt atâția absolvenți care nu vor să lucreze și se apucă de furat.
    O să ajungem precum ghetourile americane ,in scoli, unde va acționa legea pumnului .
    Vai și amar de învățământul viitorului.

    1. Nu era de ajuns ca f multi dintre parintii care au trecut pe la scoala joia si toamna sa bata din picior in fara dascalului, acum si-au asmutit copiii contra profesorilor !
      Si, culmea, cand vine vorba de rezultate dezastruoase, cand constata ca loaza lor e praf, ce sa vezi, incep sa urle tot la dascal ca n-a facut si n-a dres !!