Angajații din 20 de primării din județul Sibiu intră în grevă de avertisment din cauza problemelor salariale. Membrii Sindicatului Finanțe Locale Sibiu nu se vor alătura mișcării la începutul lunii februarie, însă dacă nu se vor realiza schimbări și aceștia iau în considerare să intre în grevă.
Greva generală din administrația locală este un nou protest social din România, după ce fermierii și transportatorii au declanșat greve în ultimele săptămâni. Sindicatul SCOR cere aplicarea Legii salarizării, în condițiile în care salariile angajaților din administrația locală sunt cu 30% mai mici decât ceea ce prevede legislația. Angajații Primăriei Sibiu și membrii ai Sindicatului Finanțe Locale Sibiu nu vor intra momentan în grevă, însă speră ca Guvernul să ia măsurile aferente.
„Datorită faptului că suntem în consultare cu colegii, nu ne putem sincroniza momentan cu acțiunile de protest organizate de sindicatul SCOR. După consultare vom putea anunța un calendar al acțiunilor care vor urma”, a spus Nicolae Hanea, Președinte al Sindicatului Finanțe Locale Sibiu – afiliat FNSA.
În Sibiu vor protesta angajați ai primăriilor din Alma, Alțâna, Apoldu de Jos, Apoldu de Sus, Ațel, Biertan, Blăjel, Bruiu, Cârțișoara, Darlos, Hoghilag, Iacobeni, Loamneș, Merghindeal, Mihăileni, Poplaca, Sadu, Șeica Mare, Slimnic, Valea Viilor și Șura Mică.
Reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, printr-o adresă transmisă Primului-ministru în data de 25 ianuarie, au notificat Guvernul despre dorința de a fi adoptate noi măsuri legislative urgente în sprijinul salariaţilor reprezentaţi.
„În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, există premise reale ca anul electoral 2024 să fie perturbat de numeroase acţiuni de protest de tip grevist, la care vor participa salariaţii din administraţia publică locală şi cei ai unor instituţii cu rol în organizarea şi gestionarea proceselor electorale”, se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.
Citește și: Angajații din 20 de primării din județul Sibiu, intră în grevă generală. Lista completă cu acestea