O femeie a fost lovită de o mașină pe strada Calea Poplăcii. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență.
„Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs pe Calea Poplăcii din municipiul Sibiu. În timp ce conducea un autoturism pe Calea Poplăcii spre strada Maramureșului, un sibian în vârstă de 42 de ani nu a acordat prioritate și a acroșat o femeie în vârstă de 67 de ani, din Sibiu, angajată în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni. Femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital conștientă”, transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Femeia a fost transportată la spital. „Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în municipiul Sibiu pe Calea Poplăcii pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei acroșată de un autoturism. Femeia în vârstă de 67 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, aceasta suferind un traumatism cranian. Este transportată la UPU Sibiu, conștientă, potrivit ISU Sibiu.