FC Hermannstadt are în ultimele două sezone un adevărat complex cu ”U” Cluj, echipă pe care nu a reușit să o învingă în ultimele două sezone.
Nici în acest sezon, Sibiul nu a reușit să câștige cu ”U” Cluj. În turul sezonului regular, la Sibiu a fost 2-2, după ce a Oroian a egalat în prelungiri cu o execuție fabuloasă. În retur, sibienii au cedat la Cluj, scor 1-2, deși au condus. Cele două echipe se vor întâlni din nou la Cluj în sferturile de finală ale cupei, iar directorul sportiv de la FC Hermannstadt, Radu Neguț a anunțat la Ora de Sport că speră ca trupa lui Măldărășanu să scape de acest complex.
”Cei de la ”U” Cluj ne-au bătut în ultimul an, să spun așa, peste tot. E o realitate, sperăm să scăpăm de acest complex în meciul de Cupă, când vom juca din nou la ei. Dar, anul trecut am jucat la noi în cupă… Noi i-am bătut, dacă bine îmi amintesc eu pe U Cluj în istoricul întâlnirilor noastre cu ei, o dată la acel meci de baraj cu 2-0 la Cluj și o dată în meciul de decisiv pentru promovare din Liga 2. Da, trebuie cumva să depășim și acest moment cu ”U” Cluj, pentru că într-adevăr e frustrant pentru noi toți. De câte ori jucăm cu ei ne bat în ultima vreme. E o realitate, trebuie să o înfruntăm și să trecem cumva peste ea” a spus Radu Neguț.
Cu un studio modern și o echipă de profesioniști, Ora de Sport aduce în prim-plan interviuri exclusive și informații de ultimă oră din lumea sportului. În ultima ediție a Orei de Sport, redactorul-șef Dragoș Popescu l-a avut ca invitat pe directorul sportiv al clubului FC Hermannstadt, Radu Neguț.