Video reportaj: Rețetarul mamei și ospitalitatea de acasă, ingredientele celor mai bune prăjituri made in Sibiu

„Eu zic că tot ce realizezi de la A la Z cu mâna ta se distinge și ca gust și ca textură. În final, ăsta e plusul. Mulțumirea celorlalți este rotița aia care se învârtește mereu și care ne face să mergem mai departe, oricât ar fi de obositor.”

Astăzi vă invităm să treceți pragul Konfetti Cakes, un laborator de cofetărie artizanală, pentru a vedea cum experiența și pasiunea pentru dulciuri, căpătate din copilărie și rafinate la toate sărbătorile de familie sau prilejurile de întâlnire între prieteni, pot deveni începutul unei afaceri dar și o sursă din care poți să-ți tragi mereu seva, ca să perseverezi.

Ca să poți să explorezi și să creezi rețete noi, să faci minunății de torturi, prăjituri cu frișcă și mascarpone, cremă de vanilie și ganaș de ciocolată.

Cristina și Andreea sunt surori și au pornit la drum împreună, inspirate de o copilărie care a mirosit mereu a vanilie și scorțișoară. Am văzut între ele camaraderie, căldură, susținere, și am auzit suficiente referiri la familie încât să înțelegem că acestea sunt valorile pe care le aduc și în laboratorul lor de cofetărie.

Deși cofetăria artizanală „e cea mai grea”, după cum ne încredințează cofetăresele noastre, ele o fac cu pasiune și talent, explorând în continuu îngemănări de gusturi, arome și texturi.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Fetele de la laborator fac cele mai bune prăjituri și torturi. Mereu comandam la evenimentele din familie.
    Multumim!