cel mai mare vas de croazieră din lume a plecat în călătoria inaugurală (video)

Cel mai mare vas de croazieră din lume a plecat din Miami în călătoria inaugurală. Ecologiştii avertizează că nava alimentată cu gaz natural lichefiat va avea scurgeri de metan nociv în aer. Icon of the Seas, cu o lungime de 365 de metri, are 20 de punţi şi poate găzdui maximum 7.600 de pasageri.

cel mai mare vas de croazieră din lume a plecat în călătoria inaugurală (video)

Cel mai mare vas de croazieră din lume a plecat din Miami, Florida, în călătoria inaugurală.

Icon of the Seas, cu o lungime de 365 de metri, are 20 de punţi şi poate găzdui maximum 7.600 de pasageri. Acesta este deţinut de Royal Caribbean Group, scrie BBC.

Nava va face o călătorie de şapte zile în care va vizita insule la tropice.

Însă ecologiştii avertizează că nava alimentată cu gaz natural lichefiat va avea scurgeri de metan nociv în aer.

„Este un pas în direcţia greşită”, a declarat Bryan Comer, director al Programului marin din cadrul Consiliului Internaţional pentru Transporturi Curate (ICCT), citat de agenţia de presă Reuters.

„Am estima că utilizarea GNL ca şi combustibil marin emite cu peste 120% mai multe emisii de gaze cu efect de seră pe durata ciclului de viaţă decât motorina marină”, a spus acesta.

La începutul acestei săptămâni, ICCT a publicat un raport, susţinând că emisiile de metan de la navele alimentate cu GNL sunt mai mari decât presupun reglementările actuale.

video
play-sharp-fill

Ultima oră

Comentariul meu

Publică