Petiție a angajaților nesindicaliști de la Filarmonica Sibiu, pentru susținerea instituției și a conducerii. ”Ne dorim să continuăm pe drumul propus de Cristian Lupeș”
Sursa: filarmonicasibiu.ro

Peste 70 la sută dintre angajații Filarmonicii de Stat Sibiu și membri ai comunității sibiene, melomani, au transmis un mesaj public prin care își exprimă susținerea pentru conducerea actuală a instituției, condusă de dirijorul Cristian Lupeș.

Petiție a angajaților nesindicaliști de la Filarmonica Sibiu, pentru susținerea instituției și a conducerii. ”Ne dorim să continuăm pe drumul propus de Cristian Lupeș”

Aceștia au lansat și o petiție pentru strângerea de semnături, pentru sprijinul lui Lupeș. În petiția lansată on line, angajații și melomanii susțin că se simt jigniți de manipularea și agresivitatea cu care se manifestă o parte a salariaților Filarmonicii de Stat Sibiu.

Ei consideră că acțiunile acestor salariați afectează imaginea instituției și renumele comunității sibiene, conform petiției lansată pe CampaniaMea. Angajații și melomanii subliniază că respectă dreptul la liberă exprimare, însă libertatea fiecăruia se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.

VEZI ȘI: Ședință cu scântei la CJ Sibiu din cauza sindicaliștilor de la Filarmonică. Unul a început să țipe, iar liderul de sindicat i-a ținut trena. Daniela Cîmpean a plecat din sală! (video)

Aceștia susțin că principiul democrat prin care minoritatea se supune majorității trebuie păstrat și în zona culturală. Jignirile repetate, acuzele nefondate la adresa conducerii instituției, a dirijorului Cristian Lupeș, strică imaginea unei instituții și acuză pe nedrept un om care demonstrează de peste 20 de ani o performanță extraordinară în domeniul culturii.

Angajații și melomanii consideră că nevoia unora dintre angajați de a impune o altă conducere, precum și modalitatea aleasă este incorectă, nedreaptă și nu respectă dreptul la muncă al unei alte persoane.

În cazul în care există persoane care consideră că implicarea profesională ar trebui să însemne mai puțin efort, sau un program de muncă preferențial, angajații și melomanii îi invită să caute un alt colectiv. Petiția poate fi văzută și semnată, AICI!

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Dezinformare e facuta din prima fraza „Peste 70 la sută dintre angajații Filarmonicii”. A stabilit autorul articolului asta sau a doar a scris dupa dictare? Petitia „celor peste 70%” =in fapt a managerului, doar o clona a petitiei originale.