Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt puternic și viscol în 20 de județe din România, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă, 27 ianuarie 2024.
În Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale de 55-65 km/h. În Transilvania, vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.
În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, vântul va avea intensificări cu rafale de 90-110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Județele aflate în totalitate sub avertizare sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Vâlcea, Argeș, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj și Olt. Județele parțial afectate sunt: Mureș, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Bihor, Arad și Timiş.