declarații înfiorătoare ale vecinilor băiețelului căzut de la etajul 5 în sibiu. „am văzut o chestie care a căzut. nu mi-am imaginat că e un copil” (video)

Vecinii băiețelului căzut de la etajul al cincilea al unui bloc din cartierul Ștrand sunt în stare de șoc. Unul dintre ei l-a surprins pe micuț în momentul în care s-a prăbușit în gol, iar altul l-a găsit întins pe trotuar și a sunat la 112. În aceste momente, starea micuțului este extrem de gravă, fiind în comă la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu. 

Un băiețel în vârstă de trei ani s-a prăbușit de la etajul al cincilea al unui bloc de pe strada Bârsei din cartierul Ștrand. Micuțul ar fi rămas, pentru câteva clipe, singur în apartament și s-a apropiat de fereastră. În urma impactului cu solul, copilul a suferit multiple traumatisme severe, motiv pentru care a fost transportat la spital în stare de inconștiență. În aceste clipe, el se luptă pentru viață pe secția ATI a Spitalului de Pediatrie din municipiu. (DETALII DESPRE STAREA COPILULUI, AICI)

Vecin: „Am văzut o chestie care a căzut” 

Sibienii care locuiesc pe strada Bârsei sunt în stare de șoc. Unul dintre vecini l-a văzut pe micuț, de la fereastra apartamentului său, chiar în momentul în care s-a prăbușit în gol. Nu și-a imaginat că ar putea fi un copil. „Eu eram cu fetița în brațe să o adorm și am văzut o chestie care a căzut. Nimic mai mult. Îmi e obstrucționată să zic așa vederea de la apartamentul meu și nu am putut să văd de unde a căzut. Mă gândeam că nu are cum să fie un copil sau ceva. După aceea am văzut că era îmbrăcat cu ceva culoarea kaki, atât am văzut. Am două fete, sunt în stare de șoc. Eu doar l-am văzut de la geamul bucătăriei”, a spus un vecin care a văzut când a căzut copilul. 

Alt vecin a sunat la 112. „Copilul mișca”

Un alt bărbat, vecin al copilului, a sunat la 112 în momentul în care l-a văzut pe băiețel zăcând pe trotuar. A ieșit din casă, la recomandarea dispecerului, și a observat că micuțul încă mișca, dar îi curgea sânge din nas. 

„Eu locuiesc în blocul de vizavi. Pe la 8:15, am ieșit pe geam să văd ce temperatură e afară și am văzut un copilaș care părea căzut. Am sunat la 112, dispecera mi-a spus să rămân la telefon și să cobor între timp să văd dacă copilașul e conștient. Între timp, a mai oprit o familie cu o mașină care s-a dus să vadă. Copilul mișca, dar începuse să îi curgă sânge din nas. După 3-4 minute au apărut echipajele SMURD și poliția. M-a șocat întâmplarea, am și eu nepoței, cam de aceeași vârstă. M-a afectat. După ce a apărut SMURD-ul și Poliția, a coborât mama copilașului, care plângea, dar nu știu împrejurările, cum a căzut copilul. Nu îl cunoșteam”, a povestit vecinul care l-a găsit pe copil pe trotuar. 

Citește și: Copilul căzut de la etaj era singur în casă

Vă reamintim că la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment. 

Ultima oră

Comentariul meu