copilul care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din ștrand era singur în casă. sora lui ieșise din apartament cu câteva minute înainte de tragedie

Copilul în vârstă de 3 ani, care s-a prăbușit pe trotuar de la etajul al cincilea al unui bloc din cartierul Ștrand din municipiul Sibiu, este în comă, fiind internat la Spitalul de Pediatrie. Micuțul a căzut de pe un geam al locuinței, într-un moment în care rămăsese nesupravegheat. 

copilul care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din ștrand era singur în casă. sora lui ieșise din apartament cu câteva minute înainte de tragedie

Băiețelul de trei ani se afla într-un apartament de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu împreună cu sora lui adolescentă. Potrivit surselor Ora de Sibiu, la un moment dat, fata a fost sunată de către mamă, care i-a spus că poate ieși din locuință, fiindcă ea se află la scară și va ajunge în curând acasă. 

Citește și: Copil de 3 ani căzut de la etajul 5 al unui bloc din cartierul Ștrand. E inconștient

Doar câteva clipe a rămas băiețelul nesupravegheat. Când sora lui a ieșit din casă, el s-a apropiat de una dintre ferestre și s-a prăbușit de la etajul al cincilea. Micuțul a fost găsit întins pe trotuar, în stare de inconștiență, de către un trecător, care a sunat la 112. La fața locului au ajuns imediat echipaje medicale și polițiști. Salvatorii au constatat că a suferit multiple traumatisme severe și l-au intubat, transportându-l de urgență la spital. 

copilul care a căzut de la etajul 5 al unui bloc din ștrand era singur în casă. sora lui ieșise din apartament cu câteva minute înainte de tragedie

În acest moment, băiatul luptă să trăiască pe secția ATI a Spitalului de Pediatrie. Starea lui este foarte gravă, motiv pentru care medicii sunt rezervați. „Pacientul este în comă, e intubat și ventilat mecanic, dar stabil hemodinamic. A fost internat în secția ATI și se continuă investigațiile. Prognosticul la acest moment este rezervat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie, medicul Ioana Mătăcuţă. (DETALII AICI)

La nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment. 

Ultima oră

Comentariul meu