mesajul primarului din sibiu, astrid fodor de mica unire: ”sunt ocazii pe care trebuie să le marcăm”

Primarul Sibiului a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, subliniind importanța acestui eveniment istoric pentru România.

”Marile împliniri nu se întâmplă peste noapte și nici ușor, ci sunt suma pașilor mici pe care reușim să îi facem cu efort și consecvență. În acest sens, Mica Unire este pasul care ne-a adus pe noi, românii, mai aproape de Marea Unire din 1918, dorința arzătoare a noastră, pentru care generații multe au făcut atâtea sacrificii. Principatele române unite au ridicat atunci capul în fața marilor puteri ale vremii, iar diplomații noștri nu s-au lăsat până când această unire nu a fost recunoscută. De aceea, Unirea din 1859, împreună cu Războiului de Independență din 1877-1878 sunt ocazii pe care trebuie să le marcăm ca etape esențiale în îndeplinirea marelui vis. Pentru noi, transilvănenii, Mica Unire a fost și scânteia de speranță că visul de a ne uni ca români este posibil și mai aproape. Astăzi, trăind acest vis împlinit și bucurându-ne de unitate, trebuie să ne amintim de cei care au făcut posibil acest lucru și să urăm României unite „La mulți ani!” a scris Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu pe pagina de Facebook.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Să marcăm ,mai ales neocaziile de.ati putea depune un dosar de angajare in instituțiile statului ex DGASPC,etc undd este atâta nevoie de oameni competenți negasiti de mafia politica!!