Peste 450.000 de vizitatori la Muzeul ASTRA, anul trecut. Muzeul sibian, în top cinci muzee etnografice din Europa

Muzeul ASTRA a înregistrat anul trecut, peste 450.000 de vizitatori, dintre care 15-17 % au fost străini, ceea ce îl menține pe primul loc în topul celor mai vizitate muzee de profil din România, dar și unul din primele cinci cele mai vizitate muzee etnografice din Europa, a declarat marți, managerul Ciprian Ștefan.

video
play-sharp-fill

„În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, a înregistrat 455.839 beneficiari de programe culturale. Au fost cu 45.194 mai mulţi ca în anul 2023 ( 410.645 )”, a explicat Ciprian Ștefan, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, „în 2023, la Muzeul ASTRA, au fost organizate peste 2300 de acţiuni culturale (o medie de 8 acţiuni culturale zilnic!), care au cuprins ateliere meşteşugăreşti, ateliere şi animaţii gastronomice, dar şi acte artistice. Astfel, prin Muzeul ASTRA, au fost implicaţi aproape 1400 de meşteri şi creatori populari, care au avut astfel ocazia să expună şi apoi să valorifice creaţiile lor. Pentru a identifica din nou valorile culturale din România, 29 de muzeografi din Muzeul ASTRA au întreprins cercetări de teren timp de 191 de zile în 123 de localităţi.”

Ciprian Ștefan a mai precizat că, activitatea din 2023 de la Muzeul ASTRA a demonstrat poziția acestuia „ca leader în România”, fiind „în primele cinci poziţii pentru muzeele cu profil etnografic la nivel european.”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică