Două eleve au evadat sâmbătă seară din căminul Liceului „Terezianum” pentru a merge în club. Din păcate, seara nu s-a terminat așa cum se se așteptau pentru că odată ce au vrut să sară pe fereastră, de la etajul 1, cu ajutorul unei funii realizate din cearșafuri, una dintre fete a căzut și a ajuns la Spitalul de Pediatrie.
[brid video=”1535645″ player=”38897″ title=”Directorul Liceului „Terezianum”, despre elevele care au sărit pe geam la cămin, iar una și-a rupt piciorul. „Este un eveniment regretabil”” duration=”263″ description=”undefined” uploaddate=”2024-01-23″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1535645_th_65af9bb6ba453_1706007478.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1535645_hsd_65af9c0a991bd_1706007562.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1535645.mp4″ width=”16″ height=”9″]
Directorul Liceului Tehnologic de Industrie Alimentara „Terezianum”, Marian Solomon, a vorbit despre incidentul care s-a petrecut sâmbătă seară. Acesta consideră că evenimentul este unul regretabil, care nu s-a mai repetat până acum.
„Este un eveniment regretabil care a dus la accidentarea uneia dintre eleve. Sâmbătă spre duminică noaptea, două eleve la inițiativa lor proprie au hotărât să părăsească internatul neautorizat, deși există supraveghetoare de noapte și pază non-stop la intrarea în curte liceului. Au improvizat o funie din cearșaf și pătură ca să poată să coboare de la etajul 1. Au încercat să iasă prin spatele căminului tocmai pentru a nu fi văzute. Prima elevă, de la Colegiul Pedagogic, a reușit să coboare, iar cealaltă, elevă la Colegiul „Octavian Goga” undeva la jumătatea parterului, la un metru și jumătate, cearșafurile s-au desprins, a căzut și și-a fracturat un picior. De când sunt director, nu am mai întâlnit astfel de situații, de părăsire neautorizată a căminului”, a spus Directorul Liceului „Terezianum”, Marian Solomon.
Acesta a spus că în aceeași seară a fost chemat Smurd-ul, și Poliția pentru a vedea dacă este vorba despre o agresiune și s-a constat că nu este.
[brid video=”1535648″ player=”38897″ title=”cămin terezianum (1)” duration=”23″ description=”undefined” uploaddate=”2024-01-23″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1535648_th_65af9c0516f4f_1706007557.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1535648_hsd_65af9c4187895_1706007617.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1535648.mp4″ width=”16″ height=”9″]
„Sunt eleve studioase”
Cele două fete sunt eleve în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Octavian Goga şi, respectiv, la Colegiul Pedagogic Andrei Şaguna, dar sunt cazate la internatul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Sibiu. Una dintre fete este din Republica Moldova, iar cealaltă din Bacău.
„M-am interesat, nefiind elevele noastre, și am înțeles că sunt eleve studioase. Nu au mai avut probleme. La noi în cămin au un comportament civilizat, respectă programul, sunt corecte, au un limbaj civilizat, chiar mergeau în sala de lectură să studieze. Este o abatere, o primă abatere, ce le-a determinat să facă lucrul acesta ține dar de resortul interior”, a spus directorul.
Elevele riscă să fie date afară din cămin
Cea mai gravă sancțiune pe care fetele o vor putea primi este cea de a fi date afară din cămin. Decizia va fi luată în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație. „Există un regulament de ordine interioară al întregului liceul și un regulament al căminului care a fost adus la cunoștință și semnat de către părinte și de către elevele minore. Cea mai gravă sancțiune este excluderea din cămin. S-a făcut un referat unde s-au prezentat aceste lucruri de către doamna pedagogă pentru Consiliul de Administrație, iar acesta va decide dacă se va lua această măsură extremă sau dacă vor primi un avertisment în condițiile în care este prima lor abatere. Va fi supus la vot și vom vedea ce se va întâmpla”, a mai spus Directorul Liceului „Terezianum”, Marian Solomon.