Accident cu 2 răniți pe DN1 la ieșire din Miercurea Sibiului
FOTO arhivă

Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe DN 1, în afara localității Miercurea Sibiului. Două femei au fost rănite.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Apoldu de Sus, a condus un autoturism pe un drum secundar dinspre Miercurea Băi, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Sebeș spre Sibiu de către o tânără în vârstă de 19 ani, din Miercurea Sibiului”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Două pasagere din autoturismul tinerei, în vârstă de 19, respectiv 44 de ani, din aceeași localitate, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital conștiente. „O femeie în vârstă de 44 de ani care a suferit un traumatism facial și o tânără în vârstă de 19 ani care a suferit un traumatism la mâna”, precizează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Fără mari probleme de trafic.

Ultima oră