Fermierii și transportatorii au continuat și duminică protestul la Sibiu. Fostul polițist, Viorel Teacă, a stat de vorbă cu organizatoare protestului. Elena Nicoleta Răspop a fost cea care a condus protestul fermierilor de la Sibiu.
Aflat în tractor, la protestul fermierilor de duminică, Viorel Teacă, i-a adresat mai multe întrebări organizatoarei protestului Elena Nicoleta Răspop. Aceasta a întrebat-o câte dintre revendicări trebuie să se rezolve pentru ca fermierii să fie mulțumiți. Tânăra a spus că vrea ca toate revendicările să se rezolve sută la sută pentru anu fi nevoită să plece să muncească în străinătate.
„Din câte știu eu suntem doar fermieri privați, cu SRL-uri sau PFA-uri sau pur și simplu persoane fizice. Trebuie rezolvate sută la sută pentru că ne-am săturat să fim batjocura Uniunii Europene. Cum am mai spus, din grânarul Europei am ajuns batjocura Uniunii Europene și așa ceva nu putem accepta. Nu vreau să plec din țara asta pentru că deja am început să fac ceva aici. Asta e ideea. Dacă am început ceva, aș vrea să continui nu să le vând pe toate și să plec, chiar dacă ar fi o variantă mult mai ușoară decât să stau de șapte zile în tractor de dimineața până seara pentru a conduce un protest organizat, civilizat, legal”, a spus organizatoarea protestului fermierilor de la Sibiu, Elena Nicoleta Răspop.
Protestul fermierilor a avut loc și duminică, la Sibiu, după ce mai bine de cinci zile au mărșălui pe principalele străzi din municipiu.