Terapia cu vapori de sare a început să fie la mare căutare imediat după pandemie, când multă lume a sperat că o salină artificială în casă ar putea să îi ajute cu problemele respiratorii. Un bărbat din Mureș, aflând cererea pieței, și-a deschis o afacere cu saline artificiale, dar a lăsat mulți dintre clienți din Sibiu și alte orașe cu distrugeri în casă pentru care plăteau zeci de mii de euro.
Un bărbat din Reghin a devenit cunoscut, după ce s-a recomandat specialist în astfel de lucrări, dar și în țepe. Începea lucrările și nu le mai termina, casele celor care apelau la el devenind doar un șantier. Acesta se recomanda ca fiind specialist în astfel de lucrări. Folosea un site unde se promova și vindea clienților proiecte frumoase doar pe hârtie. În realitate, oamenii se alegeau cu distrugeri în casă, pentru care plăteau zeci de mii de euro, potrivit Pro Tv.
Sandor Spa Construcții este firma acuzată de înșelătorie de mai mulți oameni din țară. Patronul firmei, Iosef Sandor, este din Reghin a dat țepe cu saline artificiale în mai multe orașe mari din țară precum București, Caraș-Severin Bacău, Neamț și Suceava, dar și în Sibiu și Mediaș. Acesta începea lucrarea, dar nu o mai termina. O femeie din București povestește despre cum și-a dorit un stâlp de sare de Himalaya și o cascadă din sare, însă s-a ales cu pereți dărâmați și cu o pagubă de 7.500 de euro.
Femeia povestește că, după ce i-a trimis câțiva muncitori, care i-au dărâmat pereții, patronul Iosef Sandor a lăsat totul de izbeliște și s-a făcut nevăzut cu 7.500 de euro. La fel a pățit și Dragos, o altă persoană pagubită din Capitală. Iosef Sandor i-a cerut, de la bun început, suma de 4.000 de euro, reprezentând jumătate din valoarea lucrării.
„Mi-a scos rigipsul, mi-a scos parchetul, mi-a distrus tot. Mi-a scos sistemele de iluminat, mi-a lăsat ravagii”, a spus Dragoș.
Dragos a reușit să-și termine salina în regie proprie. Zeci de alte persoane, din toată țara, au rămas însă cu casele stricate și se chinuie acum să-și recupereze banii în instanță.
Cei care au avut de-a face cu Iosef Sandor spun că acesta avea o strategie de a-și impresiona clienții. A construit mai întâi câteva saline bune pe care le-a folosit apoi ca modele. Și-a făcut un portofoliu cu poze și filmări și le-a cerut apoi avansuri de 50% celor interesați. Oamenii se plâng că lucrările nu au mai fost duse la bun sfârșit.
Fapt confirmat și de mărturia unui fost angajat. „S-a luat avans de 100.000 de euro și cred că s-a lucrat de 20.000 – 40.000. Ar fi Bucureștiul, Mediaș, Sibiu, Caransebeș, Bacău, Colibița”, a mărturisit un fost angajat.
Nu doar clienții de saline au rămas cu buzunarele goale, ci și unele depozite care vând materiale de construcții. Cum este și un patron din București, unicul din țară care aduce sarea de Himalaya direct din Pakistan.
„I-am dat cantitatea care îi trebuia. A zis dimineața că nu e nicio problemă, facem ordin de plată, mâine se rezolvă, stai liniștit, și am stat liniștit până acum”, a spus Claudiu, patron firmă.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, Iosef Sandor s-a folosit de-a lungul timpului de trei firme, pentru construcția de saline. Prima este „EJA SALT PRODUCTION SRL” – deschisă în 2011, a fost radiată în 2021, a doua, cunoscută sub numele de „GROTE SAUNE SALINE SRL” – deschisă în 2018, a fost declarată falimentară în 2023, ca urmare a unor datorii acumulate la Fisc. Ultima, este cea prin care activează și astăzi – SANDOR SPA CONSTRUCȚII SRL și este administrată de soția sa, Eva Sandor.
Cunoscându-i practica, l-am contactat pe Iosef Sandor și i-am spus că am fi interesați de o lucrare în Capitală. Ne-a invitat imediat să discutăm detalii într-una dintre salinele finalizate de el într-o grădiniță din București.
Patronul firmei de saline susține că nu au existat lucrări neterminată. „Nu este adevărat sub nicio formă. Mi-ați zis mie că aveți toate lucrările în București efectuate și că nu aveți nimic restant”, a spus patronul.
Referitor la lucrarea neterminată a lui Dragos, acesta spune că nu a putut finaliza salina pentru că a rămas fără oameni la momentul respectiv. Acum, ar avea oameni cu care să realizeze saline. „Facem un contract de colaborare, după aceea vă emitem prima factură și tot așa. Nu trebuie să vă speriați că acum vin și fug și plec și nu mai vin”, a spus patronul firmei SANDOR SPA CONSTRUCȚII SRL.
Iosef Sandor are mai multe procese pe rol. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis un dosar pentru înșelăciune. Dacă se va demonstra vinovăția, pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal este închisoarea, de la 1 an la 5 ani.
Ticăloșia aceasta este veche.Este practicată de mult timp.Problema rămâne la prostul de român care nu se învață minte și dă banii anticipat. Dar nici nu se documentează.Tot românul are o vorbă:”Prost să fii ,noroc că ești!!!” Guvernanții care ne conduc au făcut legi după cum se scrie și mai sus ca această pedeapsă să fie pedepsită dacă e dovedită între 1 și 5 ani tocmai ca să scape ticăloșii care ne conduc.Așa că sănătate și la mai mare. Niciodată nu vom ieși din mizeria aceasta. Nici chiar marele Voievod Vlad Țepeș după cum spunea marele Petre Țuțea nu a reușit să facă treabă pe termen lung în această țară, chiar dacă Vlad Țepeș a ridicat țeapa în cur la nivel național